Ceva nou, ceva vechi, ceva albastru …

29
August

La doi ani de la moartea fondatorului său, think tank-ul Borysfen Intel din Ucraina începe un nou capitol bazat pe moștenirea creatorului său, având un nou președinte și o nouă echipă.

„În Ucraina a fost înființat centrul independent de cercetare geopolitică analitică Borysfen Intel, care va efectua cercetări geopolitice și va prognoza situația din Europa, Asia și, în general, în lume”, scria Interfax în 2012.

„A devenit foarte la modă în țara noastră astăzi ca la fiecare pas să se nască politologi, experți, care pot comenta simultan evenimente de la proiecte geopolitice la situația dintr-o companie de utilități. Și aceasta este problema noastră, pentru că apar la televiziune, la diverse emisiuni și spun lucruri care nu fac decât să stârnească un fel de rumoare în țară”, declara, la acel moment, președintele centrului, general-locotenent în rezervă, Viktor Hvozd.

„În general, situația din țara noastră este extrem de grea. Toți sunt în război între ei. Opoziția este cu guvernul, bisericile sunt una cu cealaltă. Drept urmare, avem ce avem. Economia și orice altceva nu poate lucra în asemenea condiții ale unei țări cu războaie. Și aceasta este principala problemă. Aceasta este o chestiune de spiritualitate, inteligență și nimeni nu vorbește despre asta. Cu toții am devenit materialiști - bani, bani, bani... Și noi nu înțelegem că pe această tablă de șah geopolitică, din această cauză, nu devenim subiect al relațiilor internaționale, ci un obiect”, mai spunea Hvozd.

Din 2008 până în 2010, Viktor Hvozd a fost șeful Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei și șef al Informațiilor Externe din 2014 în 2016. Înainte de asta, a lucrat mulți ani în diferite funcții în Administrația și Secretariatul președintelui Ucrainei. În 2000-2002, a fost membru al delegației ucrainene la Consiliul de Securitate al ONU. Din 1996 până în 1999, a fost atașat militar al Ucrainei în Croația și Bosnia și Herțegovina. În 1993-1995 a făcut parte din forțele ONU pe teritoriul fostei Iugoslavii.

În mai 2021, Victor Hvozd a murit în timp ce făcea scuba diving în stațiunea egipteană Dahab.

În martie anul trecut, funcția de vicepreședinte al Centrului independent de cercetare geopolitică „Borysfen Intel”, era deținută de Oleksandr Belov, șef adjunct al Serviciului de Securitate al Ucrainei (1995-1996), secretar adjunct al Serviciului Național de Securitate al Ucrainei - director al Institutului Național de Studii Strategice (1996-2001).

Distribuie brief-ul
Precedentul articol
Următorul articol

Ce înseamnă "Dead Drop"

Dead drop sau dead letter box  Dubok (дубо́к) pentru agenții ruși. O metodă de spionaj, o locație secretă în care pot fi lăsate materiale, un loc prin care se transmit informații între două părți implicate, care evită, astfel, întâlnirea directă.În serviciile secrete românești: CPI – căsuța poștală impersonală.