Atacul asupra Israelului indică un eșec sistemic la toate nivelurile

Comparația dintre atacul din octombrie 2023 asupra Israelului și Războiul de Yom Kippur este rezonabilă. Deocamdată avem doar o perspectivă obscură asupra a ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie. Dar chiar și această imagine parțială face posibilă realizarea unei comparații preliminare. Fără îndoială, nu există precedent pentru un astfel de eșec monumental în istoria informațiilor israeliene.

Cea mai frapantă diferență dintre cele două studii de caz este că în 1973 sistemul în ansamblu nu a eșuat. Eșecul a fost personal, din partea mai multor persoane-cheie, care nu au performat conform așteptărilor. Evenimentele din 2023 indică un eșec sistemic la toate nivelurile, nu greșeli personale. Eșecul este la nivelul avertismentului informațiilor, al răspunsului militar la atac și chiar al acțiunilor conducerii politice a Israelului.

În 1973, sistemul de colectare a informațiilor funcționa bine și intențiile de război ale Egiptului erau cunoscute. Mii de rapoarte din observațiile de-a lungul Canalului Suez au vorbit despre pregătirile egiptene. Transmisiile fără fir care au fost emise mărturiseau pregătirea pentru război în armata egipteană. Toate acestea nu s-au tradus într-un avertisment de război, din cauza performanței eșuate a unor ofițeri superiori din Serviciul de Informații Militare Israeliene (IMI), care s-au menținut până în ultimul moment la opiniile lor preconcepute.

În 2023, eșecul este sistemic. Implică atât nivelul de colectare, cât și nivelul evaluării. Se referă atât la IMI, cât și la Agenția de Securitate din Israel (ISA). Deja a devenit clar că mecanismele de colectare a informațiilor nu au reușit să detecteze pregătirile la scară largă pentru un atac total din Fâșia Gaza. Un sistem masiv de informații nu a reușit să detecteze acțiunile pregătitoare ale forțelor atacatoare.

Când inamicul perceput sunt civilii palestinieni și când soldații Forțelor de Apărare Israel (IDF) își petrec timpul păzind așezările și credincioșii, în loc să se angajeze într-un antrenament dur, rezultatul este catastrofal. Pe 7 octombrie am asistat la operațiunile unei armate a cărei misiune principală este ocuparea. Având în vedere ceea ce am văzut în acea zi, și anume peste 1.000 de victime civile și militare și aproximativ 150 de israelieni răpiți, nu este clar cum va putea această armată să facă față provocărilor viitoare în acest război. Nevoia de profesionalism și rezistență a IDF, care a fost acolo în 1973, continuă să existe.

Comparația dintre conducerea politică din 1973 și cea din 2023 este, de asemenea, descurajatoare. Pe atunci, rădăcina eșecului era că informațiile primite de conducere de Eli Zeira, directorul IMI, care era cel mai înalt ofițer de informații al națiunii, erau distorsionate și false. Acum se înțelege că evaluările IMI s-au bazat pe conceptul de a liniști conducerea politică. Cu toate acestea, prim-ministrul Golda Meir și ministrul Apărării, Moshe Dayan, au fost provocați după război și, în cele din urmă, au fost înlăturați din funcțiile lor. Cu toate acestea, au acționat responsabil. În schimb, nu sunt multe de spus despre actuala conducere politică a Israelului. Este suficient să ne uităm la componența Cabinetului de Securitate și la primele scurgeri care au început deja să fie observate la nivelul acestuia, sau la valul de calomnie pe care membrii coaliției de guvernare îl îndreaptă către cei mai buni ofițeri ai IDF. O rușine și un dezastru. Acest război tocmai a început. Este încă prea devreme pentru a trage concluzii. Dar putem examina concluziile din Războiul Yom Kippur și să le evaluăm relevanța pentru astăzi. Când premierul israelian Benjamin Netanyahu vorbește despre răzbunare, este indicat să ne amintim acele lecții. Conflictul cu palestinienii este lung și amar. Nu vor renunța la ambiția pentru statul lor. Acum este timpul să fie înțeles costul total al continuării conflictului.

INTELNEWS

‍