Hamas și „Axa de rezistență” a Iranului

Probabil că nicio țară nu a beneficiat mai mult de invazia americană a Irakului decât Republica Islamică Iran. Într-un război care a durat peste un deceniu, Washington a cheltuit trilioane de dolari din fonduri proprii pentru a elimina unul dintre cei mai puternici rivali regionali ai Iranului. În acest proces, invazia a facilitat ascensiunea mișcării șiite militante din Irak, care astăzi formează nucleul Forțelor de mobilizare populară (PMF) irakiene. Deși din punct de vedere tehnic este o ramură auxiliară a forțelor de securitate irakiene, PMF caută, în mod regulat, îndrumare la Teheran.

PMF aparține „Axei Rezistenței” (mehvar–e moqâvemat în farsi), un termen utilizat de liderii iranieni pentru a se referi la extinderea extraordinară a influenței Iranului în Orientul Mijlociu și Asia Centrală în ultimii ani. Pe lângă PMF din Irak, Axa Rezistenței încorporează o coaliție internațională formată din zeci de grupuri armate, facțiuni militante, triburi șiite și partide politice. Aceștia variază de la Houthi din Yemen și Hezbollah din Liban, până la ramuri întregi ale Forțelor Armate Siriene și chiar și miliții șiite din Afganistan, Azerbaidjan și Bahrain. Coaliția include, de asemenea, un mozaic complex de grupuri palestiniene armate, inclusiv Jihadul Islamic Palestinian și, din ce în ce mai mult din 2018, Hamas.

Acești actori sunt cu siguranță disparați, dar sunt uniți în poziția lor comună anti-occidentală și în disprețul față de statele pro-occidentale din Orientul Mijlociu, inclusiv Arabia Saudită și Israel. Legăturile lor sub umbrela Axei Rezistenței rămân informale și relativ laxe. Cu toate acestea, toți primesc sprijin — inclusiv finanțare și instruire din partea Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran, o ramură a Forțelor Armate iraniene care protejează și promovează moștenirea ideologică a Revoluției Islamice din 1979.

Din 2011, IRGC a privit Axa Rezistenței ca un element vital al strategiei sale militare asimetrice. Scopul său este de a ajuta Iranul să-și confrunte cu succes adversarii mult mai puternici, dintre care doi — Statele Unite și Israel — sunt înarmați nuclear. Tocmai de aceea, Teheranul a investit o avere pentru a transforma Hezbollah în ceea ce experții descriu drept „un multiplicator de forță”. În 2014, Teheran a lansat un efort similar în Fâșia Gaza, inițial cu Jihadul Islamic Palestinian - un grup care, foarte asemănător Hamas, a apărut din Frăția Islamică Egipteană în anii 1980. Aranjamentul financiar dintre Jihadul Islamic Palestinian și Iran a alarmat Hamas, care controlează Gaza din 2008. Cu timpul, însă, și Hamas a început să cocheteze cu Axa de Rezistență a Iranului, ademenit de finanțarea profitabilă și oportunitățile de formare oferite de Teheran. Până în 2020, Hamas s-a implicat activ cu IRGC sub umbrela Axei Rezistenței. Într-o măsură semnificativă, sofisticarea operațională a atacului din 7 octombrie asupra Israelului, care a fost condus în comun de Hamas și Jihadul Islamic Palestinian, a oferit dovezi clare ale patronajului Iranului asupra acestor două grupuri militante. Din cauza Iranului, facțiunile armate palestiniene din Gaza sunt astăzi mai bine înarmate și mai bine antrenate decât oricând în trecut. Probabil că vor demonstra acest lucru în următoarele zile sau săptămâni, pe măsură ce Forțele de Apărare Israeliene (IDF) își vor începe ofensiva terestră asupra Gaza. Marea întrebare, însă, este cum vor răspunde celelalte componente ale Axei Rezistenței la atacul iminent al IDF. Experții se grăbesc să sublinieze că nici Iranul, nici Hezbollah nu sunt deosebit de entuziasmați de perspectiva de a se alătura unui război sângeros și probabil prelungit cu Israelul. Statul libanez care se prăbușește și societatea iraniană profund divizată par incapabile să reziste — darămite să supraviețuiască — unui război major. Cu toate acestea, pare puțin probabil ca Hamas și aliații săi din Fâșia Gaza să fi lansat un atac terorist atât de devastator asupra Israelului, cu consecințe previzibile de anvergură pentru întregul Orient Mijlociu, fără o coordonare prealabilă cu IRGC și, prin asociere, cu elemente de conducere ale Axa Rezistenței. Cu alte cuvinte, Iranul era conștient de atacul Hamas și aproape sigur i-a promis Hamas că nu se va confrunta singur cu atacul IDF care a urmat.

În timp ce IDF se pregătește să intre în Gaza, liderii Hamas sunt conștienți de faptul că singura lor speranță de a învinge cu succes atacul israelian iminent este apariția unui al doilea front, de-a lungul graniței israeliano-libaneze. Numai Hezbollah poate face acest lucru, cu aprobarea implicită a Iranului. Statele Unite s-au grăbit să trimită două portavioane în Marea Mediterană, semnalând Hezbollah că nu va ezita să intre în conflict dacă gruparea militantă libaneză deschide un front nordic. Călătoria fără precedent a președintelui american Joe Biden în Israel a fost o încercare clară de a trimite un mesaj similar către Teheran. Vor fi aceste mesaje suficiente pentru a-i convinge pe iranieni să păstreze distanța față de război? Poate. Cu toate acestea, abandonarea Hamas ar crea diviziuni în Axa Rezistenței, pe care Teheranul o cultivă cu meticulozitate de peste un deceniu. Liderii iranieni nu își pot permite să piardă comanda Axei Rezistenței, pe care o consideră o armă crucială în confruntarea lor cu Statele Unite și aliații săi. După cum a remarcat recent un comentator, „războiul din Gaza reprezintă primul eveniment de testare semnificativ al cooperării dintre elementele Axei Rezistenței” sub conducerea IRGC. Majoritatea observatorilor sunt de acord că, în prezent, nu există nicio dovadă că Iranul intenționează să extindă conflictul – ceea ce este probabil o veste proastă pentru Hamas. Cu toate acestea, războaiele sunt prin natura lor imprevizibile, iar Teheranul a început deja să emită amenințări, spunând că „nu va rămâne spectator” dacă IDF intră în Gaza. În cazul în care amenințările Iranului se concretizează, este puțin probabil ca Rusia și China să rămână pe margine.

INTELNEWS

‍