Un spion rus la Napoli

26
August
Un spion rus la Napoli
Asculta știrea în format audio

În 2019, în cursul investigării otrăvirii lui Serghei Skripal, Bellingcat și The Insider au obținut metadate din înregistrările apelurilor generalului-maior Andrey Averianov, comandantul unității de operațiuni clandestine 29155 a GRU. Aceste înregistrări, care acoperă perioada de la mijlocul lui 2017 până la sfârșitul lui 2019, au dat posibilitatea dezvăluirii unei rețele extinse de spioni conduse de serviciile de informații militare ale Rusiei.

Una dintre aceștia, Maria Adela Kuhfeldt Rivera, timp de aproximativ un deceniu, a călătorit prin lume ca o socialistă cosmopolită, născută în Peru, cu propria ei linie de bijuterii.

După cum a descoperit Bellingcat, „Maria Adela”, în fapt, Olga Kolobova, ea era o „ilegală” a GRU, pe care prietenii de la birourile NATO din Napoli o credeau de ani de zile un designer de bijuterii de succes.

„Maria Adela” s-a mutat la Paris în 2011 și, la scurt timp, și-a înregistrat propria marcă de bijuterii în Franța. Aceasta a fost probabil faza de lansare a unui plan pe termen lung al GRU de a-și activa spionul ilegal ca femeie de afaceri. La începutul anului 2013, „Maria Adela” și-a înregistrat propria firmă în Italia – Serein SRL. În anii care au urmat, ea  a căutat să acceseze cele mai înalte eșaloane ale Comandamentului Forțelor Comune Aliate al NATO din Napoli, Italia. La un moment dat în 2015, „Maria Adela” a devenit secretarul – și unul dintre cei mai activi membri – a unei organizații caritabile locale – Lions Club Napoli Monte Nuovo. În rolul său la Lions Club, ea a interacționat cu mulți membri ai personalului NATO, s-a împrietenit cu un număr de ofițeri NATO și a avut interacțiuni sociale frecvente cu aceștia.

Nu există nicio dovadă că serviciile occidentale de contrainformații sau propriul serviciu de securitate internă al NATO ar fi fost conștiente de prezența unui spion militar rus plasat strategic aproape de Centrul de comandă al forțelor comune al NATO din Europa.

Bellingcat publică povestea „Mariei Adela”, reconstituită de o investigație condusă timp de zece luni de un consorțiu de ziare: săptămânalul german Der Spiegel, site-ul de investigații Bellingcat, The Insider și ziarul italian La Repubblica. „Maria Adela” a fost considerată drept „protagonista celei mai senzaționale operațiuni de informații” efectuată vreodată de Rusia în Italia.

Investigația se bazează pe date din surse deschise, arhive accesibile publicului, date FOIA din Peru, baze de date rusești scurse și interviuri cu persoane care s-au împrietenit cu spionul rus.

BELLINGCAT    REPUBBLICA

Distribuie brief-ul
Brief-ul precedent
Brief-ul următor
Precedentul articol
Următorul articol

Ce înseamnă "Brief"

Briefingurile în structurile de intelligence sunt întâlniri la care se oferă informații sau instrucțiuni, mai ales înainte de a ... porni la treabă.Pentru agenții secreți, Briefingul este un rezumat al informațiilor curente provenind dintr-o varietate de surse de informații, atât deschise, cât și clasificate.Briefingul se poate referi la orice set de instrucțiuni concise sau un rezumat al evenimentelor.În SUA, Public's Daily Brief adună povești din întreaga comunitate de informații pentru a menține publicul la curent cu evenimentele cheie.Ședințe informative...