Un jurnalist al Wall Street Journal arestat de FSB

30
March
Un jurnalist al Wall Street Journal arestat de FSB
Asculta știrea în format audio

Agenția rusă de presă Interfax a publicat un comunicat al FSB, potrivit căruia un cetățean american a fost reținut la Ekaterinburg sub suspiciunea de spionaj:

„Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse a oprit activitățile ilegale ale cetățeanului american Gershkovich Evan, născut în 1991, corespondent al biroului de la Moscova al ziarului american The Wall Street Journal, acreditat la Ministerul rus de Externe, care este suspectat de spionaj în interesul guvernului american”.

Potrivit FSB, Gershkovich, „acționând în urma instrucțiunilor din partea americană, a colectat informații care constituie secret de stat despre activitățile uneia dintre întreprinderile complexului militar-industrial rus”.

Departamentul de Investigații al FSB a inițiat un dosar penal împotriva cetățeanului american care riscă până la 20 de ani de închisoare.

Arestarea lui Gershkovich a fost comentată pe Telegram de reprezentanta oficială a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova: „ceea ce făcea la Ekaterinburg un angajat al ediției americane a The Wall Street Journal nu are nicio legătură cu jurnalismul. Din păcate, nu este prima dată când statutul de corespondent străin, o viză jurnalistică și acreditarea sunt folosite de către străini în Rusia pentru a-și acoperi activităţile”.

Presa rusă scrie despre Evan Gershkovich:

Evan Gershkovich, reporter pentru The Wall Street Journal, care acoperă Rusia, Ucraina și fosta Uniune Sovietică, este prezent pe rețelele de socializare - atât pe Facebook, cât și pe VKontakte. Anterior, a fost reporter pentru Agenția France-Presse și The Moscow Times. A scris pentru New York Times, The Economist, MIT Technology Review, Foreign Policy și Politics Europe. A fost invitat la BBC, NPR, Deutsche Welle și France 24. Ultimul articol al lui Gershkovich a fost publicat de The Wall Street Journal pe 28 martie.

Părinții săi sunt imigranți din URSS. Evan a ajuns în Rusia în toamna lui 2017. A început să lucreze ca reporter pentru The Moscow Times. După profilul din rețelele de socializare, Gershkovich a părăsit The Moscow Times în octombrie 2020. Apoi s-a mutat la WSJ.

A scris activ despre mitingurile Opoziției din Rusia.

Dispariția corespondentului The Wall Street Journal, Evan Gershkovich, a fost anunțată, inițial, la 66.ru de către Yaroslav Shirshikov, care l-a însoțit pe jurnalist în Ekaterinburg. Potrivit acestuia, Gershkovich a venit în oraș pentru a scrie materiale despre grupul Wagner.

INTERFAX    MEDUZA     NEWSRU

Distribuie brief-ul
Brief-ul precedent
Brief-ul următor
Precedentul articol
Următorul articol

Ce înseamnă "Brief"

Briefingurile în structurile de intelligence sunt întâlniri la care se oferă informații sau instrucțiuni, mai ales înainte de a ... porni la treabă.Pentru agenții secreți, Briefingul este un rezumat al informațiilor curente provenind dintr-o varietate de surse de informații, atât deschise, cât și clasificate.Briefingul se poate referi la orice set de instrucțiuni concise sau un rezumat al evenimentelor.În SUA, Public's Daily Brief adună povești din întreaga comunitate de informații pentru a menține publicul la curent cu evenimentele cheie.Ședințe informative...