Sesiunile parlamentului albanez sunt marcate de tensiuni între Opoziție și Majoritate, cei dintâi insistând pentru o dezbatere cu prezența premierului Edi Rama, pe care îl acuză că l-a mituit pe Charles McGonigal, fostul agent FBI – acuzat de procuratura SUA la Washington – pentru a conspira împotriva partidelor de Opoziție și a liderilor săi.
Liderul Partidului Libertății, Ilir Meta, l-a acuzat pe Rama că a încercat să-și folosească relațiile cu oficiali americani la nivel înalt pentru a ataca Opoziția, a submina statul de drept și a asigura profituri corupte pentru el și asociații săi.
Potrivit lui Sali Berisha, șeful Partidului Democrat, cazul ofițerului FBI care este anchetat în SUA demonstrează că mafia albaneză este cea mai periculoasă din lume. El consideră gravă mituirea unui înalt oficial FBI de către un prim-ministru al unei națiuni membre NATO. Partidul Democrat a depus joi, 2 februarie, o cerere pentru o comisie de investigație a relațiilor dintre Rama și Charles McGonigal, natura acelei relații și orice posibile beneficii acordate lui sau persoanelor din guvernul albanez.
Premierul Edi Rama a scris pe rețelele de socializare că arestarea oficialului FBI nu are nicio legătură cu el.