Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, ambasadorul Federației Ruse la București a fost informat astăzi, 8 iunie 2023, în cadrul unei întrevederi cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, asupra deciziei autorităților române de a reduce personalul diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice și tehnico-administrative a României în Federația Rusă.
Ca urmare, Federația Rusă trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziții –21 poziții de diplomat și 30 de poziții de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în țara noastră cu 40 de persoane – adică cu 11 diplomați și cu 29 de persoane aparținând personalului tehnico-administrativ (diferența între numărul de posturi și numărul personalului aflat efectiv la post se explică prin faptul că nu toate pozițiile de pe schema personalului rus din România sunt în prezent ocupate).
Alegerea posturilor ce vor fi reduse și a persoanelor care vor trebui să părăsească România va aparține (în această fază) Federației Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii. Numărul total de posturi diplomatice și tehnico-administrative ale Federației Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5 %.
Partea rusă a fost informată că are la dispoziție cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părții române.