Fostul director executiv al controversatei companii israeliene de programe spion NSO Group, Shalev Hulio, s-a asociat cu Sebastian Kurz, fostul cancelar al Austriei, care a fost forțat să demisioneze în urma acuzațiilor de corupție, pentru a lansa startup-ul de securitate cibernetică „Dream Security”.
Hulio a demisionat și el, în august, de la NSO invocând reorganizare internă.
NSO este cunoscută pentru producerea softwareului Pegasus, pe care unele guverne l-au folosit pentru a spiona dizidenți, jurnaliști și activiști. Clienții NSO includ Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Mexic, Kazahstan, Azerbaidjan, Ungaria și India.
Grupul NSO a fost inclus pe lista neagră de administrația Biden în noiembrie 2021 pentru că a acționat „contrar politicii externe și intereselor de securitate națională ale SUA”.
Sebastian Kurz a confirmat într-o postare pe Facebook, spunând că „nevoia de a proteja infrastructura critică precum energia, apa și asistența medicală de atacurile cibernetice este în creștere”, iar noua companie cu sediul în Tel Aviv își propune „să ofere soluții de protecție împotriva unor astfel de atacuri”.
Un alt membru fondator al Dream Security este Gil Dolev, fondatorul și fostul CEO al Wayout Group, o companie israeliană de colectare de informații.
Potrivit Times of Israel, legăturile dintre Dolev și Hulio datează de mai mulți ani. Gil Dolev este fratele președintelui NSO Group, Shiri Dolev, iar Wayout Group a fost achiziționat de entitățile afiliate NSO.
Potrivit cotidianului de afaceri israelian Globes, Dream Security a strâns deja 20 de milioane de dolari, iar Kurz va fi președinte și vicepreședinte pentru dezvoltarea afacerilor Dream Security.
.jpg)
_InPixio%20(1).jpg)
