Generalul Tamir Hayman, fost șef al Informațiilor militare în cadrul Israel Defense Forces, în prezent director al Institutului pentru Studii de Securitate Națională, afiliat Universității din Tel Aviv, îl contrazice pe William Burns, directorul CIA cu privire la potențiala amenințare nucleară iraniană.
Potrivit lui Hayman, recenta declarație a lui Burns arată o neînțelegere occidentală a mentalității iraniene, care nu se mișcă întotdeauna într-un mod liniar pentru a-și atinge obiectivele.
Directorul CIA s-a referit, în cadrul unui interviu pentru CBS, la posibilitatea ca Iranul să fie în măsură să obțină uraniu pentru arme nucleare în câteva săptămâni, dar a precizat că CIA nu crede că liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a luat decizia de a construi o armă nucleară.
Tamir Hayman nu este de acord cu ideea că „dacă nu identifici un ordin de la vârf, acesta este un semn că nu există un plan. Chiar dacă nu există documente oficiale, lucrurile continuă.”
Hayman consideră că Republica Islamică a „continuat programul nuclear pentru a ajunge la cote fără precedent. Nu este vorba doar de îmbogățirea uraniului.”