Departamentul de Justiție al SUA a emis un comunicat de presă în care afirmă că „fostul pilot de elicopter al armatei americane, devenit antreprenor civil, Shapour Moinian, în vârstă de 67 de ani, din San Diego, a fost condamnat în instanța federală la 20 de luni de închisoare pentru că a acționat ca un agent al guvernului Republicii Populare Chineze, acceptând mii de dolari de la reprezentanți ai guvernului chinez pentru a furniza informații legate de aviație de la angajatorii săi contractori de Apărare”.
Potrivit documentelor judecătorești, Moinian a activat în armata americană în Statele Unite, Germania și Coreea de Sud din aproximativ 1977 până în 2000. Ulterior, Moinian a lucrat pentru diverși contractori de Apărare autorizați în Statele Unite, precum și pentru Departamentul Apărării.
În timp ce Moinian lucra pentru un contractor de Apărare autorizat, la diferite proiecte de aviație utilizate de armată și agențiile de informații din SUA, el a fost contactat de o persoană din China care pretindea că lucrează pentru o companie de recrutare tehnică. În martie 2017, Moinian a călătorit în Hong Kong unde s-a întâlnit cu acest presupus recrutor și a fost de acord să furnizeze informații și materiale legate de mai multe tipuri de aeronave proiectate și/sau fabricate în Statele Unite în schimbul banilor. Moinian a acceptat aproximativ 7.000-10.000 USD în timpul acelei întâlniri. În septembrie 2017, în timpul unei escale pe aeroportul din Shanghai, Moinian s-a întâlnit cu oficiali guvernamentali chinez și a furnizat materiale legate de aviație. Ulterior, Moinian a aranjat să fie plătit pentru aceste informații prin contul bancar din Coreea de Sud al fiicei sale vitrege.
.jpg)
_InPixio%20(1).jpg)
