Planificând pacea, Inter-Mediind războiul

Nu este momentul pentru negocieri în Ucraina. O spunea anul trecut și o spune și anul acesta, Jonathan Powell, fostul șef de cabinet al premierului britanic Tony Blair. Și negociator șef pentru Irlanda de Nord.

Dar, mai afirmă Jonathan Powell, trebuie să fim pregătiți atunci când se va deschide o fereastră de oportunitate.

Așa cum probabil că va fi pregătită Inter Mediate, firma creată de Jonathan Powell în 2011.

O echipă „mică și flexibilă”, reunindu-i pe „unii dintre cei mai importanți experți din lume în dialog și negociere”, Inter Mediate „speră să contribuie la încheierea durabilă a unui conflict”. Ori de câte ori este posibil, Inter Mediate „va folosi resursele organizațiilor mai mari – guverne și instituții internaționale - care cheltuiesc miliarde de dolari anual pentru a face față efectelor conflictelor, de la menținerea păcii la intervenția umanitară” cu scopul „creșterii eficienței unora dintre aceste cheltuieli”.

Inter Mediate, la înființarea căreia, a contribuit și Martin Griffiths, fost director al Centrului pentru Dialog Umanitar din Geneva, este o firmă care „se concentrează pe cele mai dificile, complexe și periculoase conflicte în care alte organizații nu pot funcționa”. Principalii finanțatori ai Inter Mediate sunt guverne, cele din Finlanda, Suedia, Canada și Țările de Jos alături de cel britanic.

Gurile rele spun că Inter Mediate colaborează îndeaproape atât cu Ministerul britanic de Externe, cât și cu MI6.

În primii ani, Inter Mediate a recrutat aproape exclusiv veterani de la Ministerul de Externe și atât compania, cât și Jonathan Powell par să aibă acces facil la miniștrii din guvern. Powell și Inter Mediate au derulat numeroase proiecte finanțate de Ministerul de Externe în țări precum Birmania, Libia și Coreea de Nord. Publicația Declassified a găsit 23 de plăți efectuate de minister către compania Inter Mediate din 2013 până în 2020. Dintre aceste plăți, peste 4 milioane de lire sterline au fost oferite Inter Mediate pentru o campanie al cărei obiectiv a fost numirea lui Martin Griffiths ca trimis special al ONU în Yemen (până în 2021).

Tot Declassified susține că, într-un e-mail, dezvăluit de guvernul american, având ca destinatar un consilier al lui Hillary Clinton, pe vremea când aceasta era secretar de stat al SUA, Jonathan Powell a scris că Inter Mediate este aproape de MI6, precizând că firma pe care a înființat-o stabilește „canale secrete între insurgenți și guverne” și lucrează în Nigeria, Columbia, Bahrain, Afganistan și Coreea de Nord.

De altfel, Powell a avut întâlniri atât cu Hillary Clinton, al cărei asistent a remarcat că Inter Mediate lucrează „sub radar”, cât și cu directorul CIA, William Burns, pe atunci adjunct al secretarului de stat, și considerat un „vechi prieten”.

Prin 2012, Peter Oborne, jurnalist al The Daily Telegraph, l-a criticat pe Powell pentru că a divulgat informații sensibile despre activitățile MI6 în Rusia. Și cam tot atunci, Inter Mediate ar fi declarat că Martin Griffiths „începe lucrul în Yemen”, cu șase ani înainte să devină, oficial, trimis ONU în această țară.

Printre altele, Griffiths a fost și ofițer de program pentru UNICEF, în perioada 1981-1983, cu sediul în Peshawar, Pakistan, lângă granița cu Afganistan, baza operațiunilor secrete ale CIA și MI6 de sprijinire a forțelor mujahideen pentru a contracara ocupația sovietică a Afgatistanului,  începută în 1979.

Dar, deși s-a aflat printre fondatorii Inter Mediate, Martin Griffiths, în prezent subsecretar general al Organizației Națiunilor Unite pentru afaceri umanitare și coordonator de ajutor de urgență în Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), nu a fost niciodată director al companiei.

Funcția de conducere a Inter Mediate fost deținută de alții. De pildă, de Christopher James, un veteran al MI6 și al Special Air Service (SAS). James a condus secția MI6 responsabilă de legătura cu firmele britanice, iar, după ce a părăsit agenția, a fondat firma de business intelligence Hakluyt, cunoscută pentru conexiunile cu MI6. Christopher James nu mai este director din 2016 la Inter Mediate, dar a rămas în board-ul companiei.

Inter Mediate a fost, pentru o scurtă perioadă, înregistrată la biroul din Londra al unei alte companii înființate de veteranul MI6, Christopher James, numită Corporates for Crisis (CforC), o firmă de „informații corporative”. Și pentru că lumea e mică, în cadrul CforC ar fi avut rol de senior adviser și Martin Griffiths.

Alți ofițeri superiori britanici sunt asociați cu Inter Mediate. Generalul Nicholas Houghton, fostul șef al Statului Major al Apărării, a devenit „consilier strategic” al Inter Mediate în 2017, unde a fost „responsabil de afacerile din Asia de Sud-Est”.

Generalul David Julian Richards, baron de Herstmonceux, de asemenea fost șef al Statului Major al Apărării, ar fi lucrat la Inter Mediate din Asia de Sud-Est în jurul anilor 2015-2017. Richards a comandat Forța Internațională de Asistență pentru Securitate din Afganistan între 2006 și 2007, în timpul extinderii acesteia în întreaga țară.

Înregistrată în Anglia și Țara Galilor sub numele IM01 Limited și ca organizație caritabilă, Inter Mediate a avut, în  2021-2022, un venit de 1,4 milioane de lire sterline și a derulat nouă proiecte în America, Africa, Orientul Mijlociu și Asia.

Printre cei 8 directorii actuali se numără Valerie Ann, baronesa Amos, un politician și diplomat al Partidului Laburist britanic, generalul Mark Alexander Popham Carleton-Smith, fost șef al Statului Major General și director al Forțelor Speciale, și Gilles de Kerchove d'Ousselghem, înalt funcţionar european de naţionalitate belgiană, fost director al Secției Justiție și Afaceri Interne (JAI). Lyse Marie Doucet, jurnalista canadiană care este corespondentul internațional șef al BBC, este printre cei 3 directori care au părăsit funcția de conducere de la Inter Mediate.

Dar să vedem ce mai spune Jonathan Powell:

Atunci când eforturile oficiale de a rezolva un conflict lipsesc sau sunt blocate, trebuie găsită o altă cale. Ai nevoie de un arbitru, cineva în care ambele părți să aibă încredere.

Implicarea terților poate lua mai multe forme. Aceștia pot ajuta în calitate de consilieri ori pot deschide un „backchannel” și se pot stabili căi alternative pentru dialog, diplomație cunoscută sub numele de „Track 2”, care umple golul lăsat de cea oficială în „Track 1”.

În ceea ce privește Ucraina, ea trebuie să ducă războiul, dar să planifice pacea. Și nu este momentul pentru negocieri, dar ar fi prudent ca autoritățile de la Kiev să se gândească, totuși, la o înțelegere negociată.

Negocierile de pace reușite necesită, de obicei, atât un impas care ar dăuna reciproc (un concept specific în diplomație), cât și o conducere de ambele părți pregătită să își asume riscuri politice pentru pace. Nicio condiție de acset fel nu există în prezent.

(„Mutually hurting stalemate” – MHS - este un concept nu foarte bine definit, care aparține lui William Zartman, potrivit căruia părțile dintr-un conflict violent nu vor negocia sincer în absența unui impas care să le dăuneze reciproc. În astfel de circumstanțe, Zartman recomandă unui mediator să folosească constrângerea prin escaladarea conflictului într-un MHS.)

Potrivit lui Powell, un impas care poate dăuna reciproc apare atunci când ambele părți nu văd nicio cale către victoria militară și nu pot menține status quo-ul fără o daună majoră. Atât Ucraina, cât și Rusia, încă au impresia că își pot atinge obiectivele militar și nici una dintre părți nu vede un context politic pentru a face compromisuri.

În Ucraina, mai mult de 90 la sută din populație crede că forțele ucrainene vor învinge și nu arată nicio dorință de a renunța la un teritoriu pentru a asigura pacea. De partea rusă, nu există niciun indiciu că Putin vrea să caute serios un compromis: dimpotrivă, el transmite publicului mesajul că este vorba de o confruntare pe termen lung. Din când în când oferă negocieri, dar apoi arată că nu va renunța la nimic, nici măcar la teritoriul pe care nu-l controlează. Faptul că nu a propus un negociator serios din cercul său de încredere este un semn că nu este încă pregătit.

În orice variantă - mai puțin în cazul unei victorii totale – sunt necesare negocieri, din moment ce Rusia va rămâne vecinul mult mai mare și mai puternic militar al Ucrainei la sfârșitul războiului.

O negociere pentru a rezolva problemele dintre Ucraina și Rusia odată pentru totdeauna este singura modalitate de a asigura o pace durabilă.

Războiul poate, desigur, să-l distrugă pe Putin. Eșecul militar a fost adesea un factor care a determinat schimbarea politică în Rusia. Dar nu ne putem baza politica pe speranța unei schimbări de regim la Moscova când nu avem control asupra faptului că se va întâmpla și nu putem fi siguri că un succesor ar fi mai puțin naționalist decât Putin (liderul Opoziției aflat în închisoare, Alexey Navalny, pretinde Crimeea pentru Rusia).

De asemenea, ar fi la fel de greșit să forțezi Ucraina să negocieze capitularea în fața zgomotului repetat al sabiei nucleare a lui Putin.

Nu știm când va apărea o oportunitate pentru negocieri de succes. Se fac investiții uriașe pe câmpul de luptă, dar, în prezent, nu există niciun efort comparabil pentru a elabora o strategie destinată negocierii.

Dacă vrea să reușească la masa negocierilor, Ucraina va trebui să se bucure de sprijinul unitar pe care îl are în timpul războiului – și acesta ar trebui să fie inclus în arhitectura negocierilor. Ar fi o greșeală să se revină la „formatul Normandiei” al negocierilor de la Minsk, cu Franța și Germania stând la masă, precum și Rusia și Ucraina, atât din cauza eșecului acelor discuții, cât și din cauza relației dintre Ucraina și guvernele respective. Adăugarea SUA și a Poloniei nu ar îmbunătăți procesul. De asemenea, ar fi la fel de greșit să-i lași pe ucraineni să înfrunte Rusia singuri.

O posibilitate ar fi crearea unui „grup de prieteni ai Ucrainei” care să includă SUA, Franța, Germania, UE și susținători mai înfocați, cum ar fi Polonia și Marea Britanie. Acest grup nu va sta la masa de negocieri, ci s-ar întâlni în paralel pentru a oferi sprijin. În cazul în care negociatorii ruși ar încerca să-și determine omologii ucraineni să accepte condiții, ucrainenii ar putea afirma că trebuie să se consulte cu aliații lor, deoarece, până la urmă, doar ei pot ridica sancțiunile împotriva Rusiei sau pot oferi garanții de securitate.

De obicei, negocierile au mai mult succes dacă există un mediator terț independent, mai ales când există un decalaj de încredere între cele două părți, așa cum există aici. Există o mulțime de voluntari, de la Recep Tayyip Erdoan din Turcia până la Narendra Modi din India.

Putin va încerca aproape sigur să coopteze SUA în negocieri pentru că întregul său obiectiv este să facă din nou o mare putere din Rusia și îl consideră pe președintele SUA singurul său interlocutor. Orice intervenție privată de acest fel va fi probabil primul indiciu că rușii s-au săturat de lupte. Joe Biden a susținut că abordarea sa este „nimic despre Ucraina fără Ucraina”, așa că nu poate fi de acord cu negocierile bilaterale cu Putin. Pe de altă parte, ar fi o nebunie să respingem cu totul o abordare rusă, nu în ultimul rând pentru că în acest război este în joc mult mai mult decât viitorul Ucrainei.

Din punct de vedere istoric, canalele secrete de acest fel au fost un element esențial al negocierilor de succes. În cazul Ucrainei, totuși, un astfel de contact ar trebui gestionat cu atenție. Transparența față de ucraineni ar fi esențială pentru a se asigura că Putin nu ar putea face ca Washington și Kievul să ajungă în poziția de unul împotriva celuilalt. SUA ar trebui să fie conștiente și să nu repete greșeala lui Trump în Afganistan, unde s-a negociat mai întâi cu talibanii și abia apoi cu guvernul afgan.

Agenda negocierilor ar trebui extinsă substanțial în comparație cu discuțiile anterioare. Teritoriul rămâne problema centrală, dar este un joc cu sumă zero al cărui rezultat va fi influențat, în mare măsură, de ceea ce s-a întâmplat pe câmpul de luptă când luptele se vor opri.

Pe termen lung, cea mai bună garanție de securitate pentru Ucraina este continuarea aderării la UE. Acest lucru va dura, dar în timp ce Ucraina merge pe acest drum, restul Europei și SUA nu pot fi indiferente dacă țara este invadată din nou. Sondajele au arătat în mod constant că aderarea la UE este ceea ce își dorește poporul ucrainean pentru viitor, mai degrabă decât aderarea la NATO. Ar trebui să existe o asigurare explicită a Rusiei, în orice discuții, că Moscova nu va încerca să blocheze aderarea Ucrainei la UE dacă Kievul își amână candidatura la NATO.

Poate că acum nu este momentul pentru negocieri, dar există șanse mari să apară o oportunitate pentru care trebuie să începem pregătirea. Trebuie să fim pregătiți pentru gambituri care mențin un conflict înghețat sau nu reușesc să asigure o pace durabilă acceptată de ambele părți. Și trebuie să luăm în considerare cum ar arăta lumea dacă Putin ar rămâne pe loc, în pofida a tot ceea ce a făcut pentru a dăuna Ucrainei și securității globale.

Și ca fapt divers …

… zilele trecute Inter Mediate căuta Donor Relations & Results Manager, o persoană care să „stimuleze angajamentul cu finanțatorii și procesele de control al calității”, pentru un salariu de 38.000 – 42.000 de lire sterline, în funcție de „experiență și abilități”.

Poate a găsit acea persoană și Inter Mediate este mai pregătită ca înainte să se implice în negocieri.

Acest material este realizat pe baza informațiilor din surse deschise: ft.com, lenouvelliste.com, economist.com intelligenceonline.com, berria.eus,  frontline.thehindu.com, la-lista.com, fba.se, jobs.theguardian.com, panmacmillan.com, ucl.ac.uk, theguardian.com, genevasolutions.news,find-and-update.company-information.service.gov.uk, discovery.nationalarchives.gov.uk, getthedata.com, pomanda.com, northdata.com, spearswms.com, sharedfuture.news, declassifieduk.org, prospectmagazine.co.uk.

‍