(II) Intelligence-ul Rusiei, oamenii lui Putin

• Nikolai Patrushev
• Sergey Naryshkin
• Igor Kostyukov  
• Alexander Bortnikov

‍

Astăzi: Sergey Naryshkin

‍

La o reuniune a Consiliului rus de Securitate, pe care a convocat-o înaintea anunțului de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, preşedintele rus l-a umilit pe şeful spionajului, Serghei Naryshkin.

Astfel va fi cunoscut opiniei publice, probabil pentru multă vreme, directorul Serviciului rus de Informații Externe (SVR).

În 2018, în pofida sancțiunilor și în temeiul unei dispense speciale, Naryshkin, alături de  Igor Korobov, de la agenția de informații militare a Rusiei, și Aleksandr Bortnikov, de la serviciul de securitate internă, a călătorit în SUA și s-a întâlnit cu oficiali de top din serviciile de informații ale Administrației Trump. Reuters a citat două surse americane anonime care au confirmat întâlnirile, printre care „directorul de informații naționale Dan Coats și alți oficiali ai serviciilor de informații americane”.

Această vizită scurtă, considerată fără precedent, cu scop misterios și rezultat necunoscut, a fost, fără îndoială, o vizită importantă, altfel nu i s-ar fi permis să intre în Statele Unite.

Dar în același an, Naryshkin avea să acuze Occidentul de „ipocrizie fără precedent pentru a-și justifica hegemonia” şi de o mentalitate de Război Rece, citându-l pe George Orwel: „războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”.

Între 2011 și 2016, Serghei Naryshkin a fost președinte al Dumei de Stat. Iar, în 2012, Duma de Stat a adoptat un proiect de lege referitor la lista neagră a site-urilor de internet. Acesta prevedea crearea unui registru unificat al site-urilor Internet (nume de domenii, adrese de rețea, indicatori de pagină de site) care să conțină informații interzise, precum și mecanisme de restricționare a accesului. Din cauza neglijenței formulării, chiar și Wikipedia a fost blocată pentru un timp. Autoritățile ruse au primit un instrument pentru a închide site-urile web ale Opoziției și mass-media independentă, cum ar fi Kasparov.ru, Grani.ru, Rufabula.com și multe altele.

Mai înainte de Duma de Stat...

Între 1995 și 1997, Serghei Naryshkin a fost șef al departamentului de investiții străine al Promstroibank, deținută la acea vreme de Vladimir Kogan, cunoscut cândva drept bancherul personal al lui Putin. Viitorul președinte și-a păstrat economiile la Promstroibank și a deținut acțiuni bancare. Banca a atras clienți importanți, deoarece firmele multinaționale au aflat rapid de conexiunile sale.

În 2004 s-a alăturat consiliului de administrație al Rosneft. Între 2005 și 2009 îl regăsim președinte al televiziunii de stat, Channel One, și din 2006 tot până în 2009, șeful Federației Ruse de înot, Naryshkin fiind un înotător pasionat. În 2008 este ales președinte al consiliului de administrație al companiei de transport maritim de stat, Sovcomflot.

Serghei Naryshkin este un jucător important în încercarea Rusiei de a intimida SUA și europenii să-și retragă sprijinul pentru Ucraina.

Faceți cunoștință cu acest jucător important, așa cum îl descrie dr. Filip Kovacevic, profesor universitar, originar din Muntenegru:

Naryshkin a absolvit Școala Superioară Felix Dzerzhinsky a KGB și Institutul Mecanic din Leningrad cu diploma de „inginer radiomecanic”. Teza sa de doctorat din 2004, „Investițiile străine în Rusia ca factor de dezvoltare economică” a fost criticată de organizația de investigații „Dissernet” ca fiin un caz grav de plagiat.

Vladimir Putin lucra, deja, în departamentul de informații externe al KGB-ului din Leningrad când l-a cunoscut Naryshkin. Cei doi aveau multe lucruri în comun, în special traumele pierderii membrilor apropiați ai familiei în timpul blocadei naziste a orașului. Ambii au avut părinți care nu aparțineau elitei comuniste. Conduși de ambiția personală de a urca pe scara socială, ei au decis că un loc de muncă în KGB, poate cea mai puternică instituție sovietică din afara Partidului Comunist, ceea ce le va permite să-și pună amprenta asupra lumii.

Când au primit primele misiuni în străinătate, Putin a fost trimis de KGB la Dresda, în Germania de Est, sub acoperirea de traducător, în timp ce Naryshkin a fost trimis diplomat la Bruxelles. Dar cariera de spionaj a lui Naryshkin a suferit un sfârșit prematur. Un coleg ofițer de informații de la ambasada sovietică a dezertat în SUA și l-a deconspirat, experiență care îl determină pe Naryshkin să sublinieze conceptele de onoare și loialitate în multe dintre declarațiile sale oficiale.

Asemenea lui Putin, Naryshkin a renunțat la serviciul de informații după dizolvarea URSS și a obținut un loc de muncă în administrația orașului Sankt Petersburg.

Ascensiunea propriu zisă a lui Naryshkin la Kremlin a început în 2004, când, coincizând cu începutul celui de-al doilea mandat de președinte al lui Putin, a fost numit în funcția de adjunct al șefului direcției economice din administrația președintelui. Foarte curând după aceea, a fost promovat din nou, dobândind gradul de ministru. Și apoi, în 2007, a fost ales de Putin pentru a fi vice prim-ministru.

Când Dmitri Medvedev a devenit președintele Rusiei, în mai 2008 (și Putin a revenit la funcția de prim-ministru), Naryshkin a fost numit șeful de cabinet al acestuia. Din 2011 devine președinte al Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului Rusiei, deși nu avea experiență parlamentară anterioară.

După anexarea Crimeei de către Rusia în martie 2014, el a fost inclus pe lista oficialilor ruși sancționați de Statele Unite și Uniunea Europeană.

Din 2016, sub conducerea lui Serghei Naryshkin, SVR-ul și-a modelat imaginea de KGB cu bune maniere. Site-ul web al agenției de intelligence a fost actualizat și extins. Un grup de șapte „ilegali” veterani ai KGB, care operaseră în străinătate sub identitate falsă și fără acoperire oficială, au fost declasificați public pentru prima dată și sărbătoriți ca eroi.

Cu excepția lui Evgheni Primakov, niciun alt șef de spionaj rus post-sovietic nu a contribuit atât la prezența SVR în sfera publică. Numărul operațiunilor SVR în străinătate a crescut și el.

Nu există nicio îndoială că Naryshkin este forța motrice din spatele creării continue de mituri despre operațiunile și personalitățile intelligenceului sovietice. Există dovezi că Naryshkin a avut mai mult succes decât predecesorii săi în cooperarea cu serviciile de informații străine, inclusiv CIA sub conducerea lui Mike Pompeo. În interviurile sale TV, Naryshkin menționează cu un strop de nostalgie „lungile” conversații telefonice cu Pompeo, precum și întâlnirile personale cu el.

Potrivit lui Naryshkin, relațiile „încălzite” cu CIA s-au oprit brusc când Gina Haspel a devenit director CIA, în mai 2018. În timp ce, astăzi, Naryshkin critică frecvent CIA (deși lasă întotdeauna spațiu pentru cooperare în probleme de combatere a terorismului), el laudă public omologul său chinez, care are o viziune geopolitică similară cu a sa cu privire la „amenințările emergente la adresa stabilității globale”.

În aparițiile sale publice cu oficiali și diplomați, Naryshkin este calm, cu o dorință zâmbitoare de a asculta. Aparent este lipsit de orice simț al umorului: aproape nu râde niciodată. În spatele măștii, în adâncul ochilor lui de oțel, se află personalitatea unui agent KGB rece de piatră. La fel cu alți oficiali ruși de top, Naryshkin are obiceiul de a folosi expresii grosolane și înjositoare ca răspuns la criticile aduse șefului său, Putin.

Anul trecut au existat zvonuri bine întemeiate că Naryshkin l-ar înlocui pe Serghei Lavrov ca ministru de Externe. Lavrov, însă, nu dă semne că dorește să iasă la pensie.

‍

‍