Ei se pelaa, joka pelkää
Ravagiile provocate de trolii lui Putin este laitmotivul cărții jurnalistei Jessikka Aro – ilustrat de o varietate de studii de caz.
Autoarea și-a părăsit țara în 2017, după ce trolii pro-Kremlin i-au afectat viața personală și profesională în Finlanda.
După ce a publicat o poveste despre rețelele rusești de troli, în septembrie 2014, Aro a devenit ținta unor atacuri coordonate din partea comentatorilor online anonimi, a site-urilor de știri false și a propagandiștilor pro-Kremlin.
Ea își împletește propria relatare despre primirea de mesaje de amenințare, identitatea ei furată și reputația profesională deteriorată cu experiențele altor persoane care au fost vizate de campaniile de dezinformare ale Kremlinului, inclusiv a unui diplomat lituanian forțat să demisioneze după înregistrările editate ale telefonului său.
Jessikka Aro a mers în Silicon Valley și în fața Congresului SUA pentru a cere companiilor IT și politicienilor să lupte împotriva manipulărilor realizate de către troli.
Finlandezilor le place să spună „Ei se pelaa, joka pelkää” despre oameni care au curajul să acționeze în cele mai grele vremuri. În pofida faptului că s-a confruntat cu amenințări cu moartea și calomnii repetate, Aro descrie în cartea sa mașina de propagandă a Kremlinului.
„Trolii lui Putin” oferă o istorie cuprinzătoare a războiului informațional agresiv al Kremlinului împotriva Ucrainei, începând cu 2014, când presa de stat rusă a descris guvernul de la Kiev ca „fascist” și plin de naziști. Aro dezvăluie cum Rusia a implementat tehnici de propagandă din epoca sovietică menite să influențeze populația locală vorbitoare de rusă din Donbas.
Universitatea de Stat din Moscova, unde Aro a studiat jurnalismul, găzduiește, în prezent, cursuri despre metode de propagandă informatică, predate de ofițeri: the rotten herring, the big lie (cu cât este mai mare, cu atât mai bine) și metoda 60-40 (60% fapte plauzibile și 40% false).
Aro are o vastă experiență ca jurnalist. A lucrat în calitate de corespondent pentru afaceri externe pentru ziarul finlandez Helsingin Sanomat, ca jurnalist în Petrozavodsk, Karelia și lucrează, în prezent, pentru radiodifuzorul public finlandez YLE (Yleisradio).
Ca parte a cercetării sale, ea a vizitat și a susținut interviuri la Agenția de Cercetare pe Internet (Internet Research Agency) cu sediul la Sankt Petersburg, alias Russian Troll Farm (Trolii din Olgino) companie rusească faimoasă pentru crearea de conturi online false folosite pentru a influența opinia publică din SUA în timpul alegerilor prezidențiale din 2016.
Dar Aro face referiri și la războinicii cibernetici white hat, inclusiv ucrainenii Infonapalm și Bellingcat. Și avertizează că legile și sistemele juridice occidentale „sunt inadecvate pentru a face față provocărilor diseminarii organizate a urii online”, criticând Big Tech pentru că își ignoră propriile standarde ale comunității pentru a profita de pe urma „discursului instigator la ură sponsorizat de stat”.
„Trolii lui Putin” este o carte care a ajuns printre cele mai bine vândute din Finlanda, 17.000 de exemplare în decurs de doar patru luni de la data publicării.
Ei se pelaa, joka pelkää. Dacă ți-e teamă, nu intri în joc.