Diplomația lui Burns sau schimbarea la față a CIA

CIA a luat naștere dintr-o agenție de război, Office of Strategic Services (OSS), care a fost înființată pentru a ajuta la câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial. După multe discuții și dezbateri asupra structurii, președintele Truman a semnat Actul de Securitate Națională care a dat naștere CIA, în septembrie 1947.

În timp ce Harry S. Truman intenționase să înființeze o agenție care să coreleze toate informațiile și să furnizeze rapoarte președintelui, el și-a dat seama, curând, că în contextul Războiului Rece, agenția se va transforma, astfel că președintele a devenit, ulterior, foarte critic față de ceea ce a ajuns să fie serviciul secret.

La o lună după asasinarea lui John Kennedy, Washington Post a publicat un articol intitulat „Limit CIA Role to Intelligence”. Autorul articolului, însuși Truman, vorbește despre cum a fost „deranjat de modul în care CIA a fost deturnată de la misiunea sa inițială” de a-l informa pe șeful statului cu promptitudine și a devenit „un braț operațional și, uneori, de elaborare a politicilor” pentru guvern.

Anul trecut, la conducerea CIA a fost numit un diplomat de carieră, primul în cei 73 de ani de existență ai agenției de informații.

Cu activitate îndelungată în Departamentul de Stat, atât sub președinți republicani, cât și democrați, William J. Burns e cunoscut, printre altele, pentru nota de avertizare intitulată „furtuna perfectă”, emisă în contextul planurilor președintelui George W. Bush de invazie a Irakului în 2003, ori pentru rolul major avut în convingerea lui Muammar Gaddafi de a renunța la armele nucleare.

De asemenea, împreună cu Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională, Burns a condus, în 2013, discuțiile bilaterale secrete (back channel) cu Iranul, care, în cele din urmă, au avut drept rezultat acordul nuclear.

Noul locatar din Langley era precedat de memoriile sale - The Back Channel: A Memoir of American Diplomacy and the Case for its Renewal - publicate în 2019, împreună cu o arhivă de aproape 100 de telegrame diplomatice declasificate.

Pe William J. Burns, fost ambasador în Iordania, secretar de stat adjunct pentru Afaceri din Orientul Apropiat și ambasador în Rusia (2005-2008), presa l-a numit la vremea respectivă „arma diplomatică secretă”. Și tot atunci s-au emis opinii privind posibilitatea ca numirea lui Burns să transforme filosofia CIA. Adică, mai exact, să schimbe:

- Politizarea informațiilor practicată sub foștii lideri ai CIA, cum ar fi Robert Gates, în 1980, și George Tenet, înaintea războiului din Irak.

- Utilizarea abuzivă prezidențială a mandatului CIA pentru acțiuni sub acoperire, care a primit sprijin din partea foștilor lideri precum Richard Helms, William Colby și William Casey.

- Politica de tortură susținută de Gina Haspel.

- Apetența pentru operațiuni paramilitare căpătată odată cu „războiului global împotriva terorismului” de după 2001, CIA trimițând ofițeri în Afganistan (operațiunea Jawbreaker) și Siria și exploatând o rețea globală de drone armate.

- Și, poate, ceea ce mulți oficiali ai serviciilor de informații considerau a fi „cea mai formidabilă” provocare dintre toate: în ultimii doi ani, înainte de numirea lui Burns, cel puțin patru ofițeri americani de informații au fost acuzați că au lucrat pentru serviciile chineze.

Cu ce idei a venit William Burns?

Că ar trebui să se pună capăt „gândirii magice”, dogmelor din politica externă care au condus la dezastre în Orientul Mijlociu și nu numai. „Gândirea magică”, acea „tendință persistentă de a presupune prea multe despre influența americană și prea puțin despre obstacolele din calea ei”.

În locul acestei gândiri magice, o diplomație inteligentă - smart, hard-nosed diplomacy - este considerată abordarea cel mai bine fundamentată în colaborarea cu aliații și partenerii. Rolul Americii ar trebui reinventat și asta înseamnă reinvestirea în alianțe și parteneriate, dar construirea lor în moduri diferite. Statele Unite vor trebui să asculte puțin mai mult de aliații europeni.

O diplomație susținută de o armată puternică și o economie sănătoasă, dar cu un accent mai mare pe diplomație și inversarea instrumentelor politicii americane de securitate națională, care a prioritizat instrumentele militare și de informații în detrimentul instrumentelor diplomatice.

„Trebuie să le atrag atenția colegilor mei de la Casa Albă să mă lovească pe sub masă dacă încep să mă rătăcesc în cealaltă direcție”, le spunea Burns studenților (paywall) de la Universitatea Stanford la sfârșitul lunii octombrie, referindu-se la noul său rol și obișnuințele ocupației anterioare.

După preluarea conducerii agenției, președintele Biden a apelat la directorul CIA pentru a transmite mesaje în afara canalelor diplomatice uzuale pentru a facilita ieșirea SUA din Afganistan și pentru a-și face auzite îngrijorările cu privire la Ucraina președintelui Vladimir Putin.

În august anul trecut, William Burns, s-a întâlnit personal cu liderul taliban, Abdul Ghani Baradar, la Kabul. Era întâlnirea la cel mai înalt nivel dintre SUA și talibani de când militanții au preluat Kabul la 15 august, ceea ce a determinat guvernul afgan să fugă. Aproximativ 5.800 de militari americani păzeau aeroportul din Kabul, în timp ce mii de cetățeni străini și afgani încercau să părăsească țara. Washington Post a afirmat că discuțiile ar fi avut în vedere, probabil, termenul limită de retragere a armatei americane.

Nici talibanii, nici CIA nu au confirmat și nu au fost făcute publice detalii oficiale despre întâlnirea care a avut loc cu o zi înainte ca liderii grupului G7 al celor mai bogate țări din lume să poarte discuții despre situația din Afganistan.

În celălalt caz, Departamentul de stat a făcut publică vizita lui Burns abia după ce Moscova a postat o poză pe Twitter, iar CIA nu a comentat niciodată.

În noiembrie, vizitele directorului CIA, William Burns, și ale subsecretarului de stat pentru afaceri politice, Victoria Nuland, la Moscova au fost văzute ca o manifestare a disfuncționalității politicii administrației Biden când vine vorba de Rusia.

La Washington coexistă două abordări distincte față de Kremlin: una bazată ideologic, a Departamentului de Stat, și o realpolitik, gestionată de CIA, care se concentrează pe securitate și concepută pentru a menține relațiile dintre SUA și Rusia pe linia de plutire. Contrastul dintre vizitele lui Nuland și Burns la Moscova oferă o perspectivă asupra naturii Jekyll și Hyde a politicii SUA, unde ideologia rusofobă se ciocnește cu realpolitik (Scott Ritter, fost ofițer de informații al Corpului Marin al SUA).

La Moscova au mers doi diplomați: unul un critic constant al președintelui rus, celălalt, un fost ambasador al SUA în Rusia. Dacă pentru Victoria Nuland  a fost necesară ridicarea restricțiilor de călătorie, acesteia fiindu-i, din 2015, interzis accesul în Rusia, pe fondul acuzațiilor că finanțează ilegal grupurile politice de Opoziție, Burns era apreciat de instituțiile diplomatice și de securitate națională din Rusia.

În 2-3 noiembrie, Burns s-a întâlnit cu Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, și cu Serghei Naryshkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei. Dar a avut și o convorbire telefonică cu președintele rus.

The Times afirma atunci că, deși detaliile apelului telefonic rămân secrete, implicarea „omului momentului”, Burns, a subliniat rolul diplomatic din ce în ce mai mare pe care îl joacă șeful CIA. „Cu Burns la cârma CIA, Biden pare să se fie hotărât să acorde prioritate diplomației în detrimentul informațiilor”.

Luna trecută, în cadrul unui turneu regional, directorul CIA, William Burns, s-a întâlnit cu prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman în Jeddah, un oraș-port din vestul Arabiei Saudite. Întâlnirea neobișnuită, relatată pentru prima dată de Wall Street Journal, este cea mai recentă încercare a oficialilor SUA de a apela la Arabia Saudită cu privire la petrol, pe fondul creșterii prețurilor la gaze din SUA.

Site-ul Intercept afirmă că pe masa întrevederii au fost și achizițiile saudite de arme din China. Sursele Intercept – un oficial al serviciilor de informații americane, două persoane cu legături cu comunitatea de informații din SUA, o sursă apropiată membrilor familiei regale saudite și un oficial al unui think tank – susțin că întâlnirea a reprezentat o oportunitate de a aborda un subiect de mare îngrijorare pentru Washington: relația în creștere a Riadului cu China. Iar, pe lângă cererea privind petrolul, directorul CIA a mai solicitat Arabiei Saudite să nu achiziționeze arme din China. Guvernul saudit ar intenționa să importe din China rachete balistice, la sfârșitul acestei luni, în cadrul unui program secret numit „Crocodile”.

Burns ar fi cerut, de asemenea, eliberarea numeroșilor membri ai familiei regale saudite reținuți de Mohammed bin Salman, inclusiv a fostului prinț moștenitor Mohammed bin Nayef, un partener apropiat al serviciilor de informații americane.

Prezența lui Burns a servit și ca mijloc de încercare de remediere a relației tensionate dintre Mohammed bin Salman și oficiali de top ai administrației Biden. Președintele american a refuzat până acum să se întâlnească cu Mohammed bin Salman, din cauza rolului prințului moștenitor în ordonarea uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi.

Burns a avut întrevederi și cu alți lideri din regiune, inclusiv în Qatar, Emiratele Arabe Unite și Oman. Întâlnirea cu prințul moștenitor din Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed a presupus, de asemenea, un apel la încetarea încălzirii relațiilor cu Beijing, cu referire, în mod specific, la construcția unei baze militare chineze în Emiratele Arabe Unite.

CIA a refuzat să comenteze călătoriile lui Burns.

Se speră că „diplomatul William Burns va putea schimba cultura de la Langley”, fără să fie  „subsumat de aceasta”.(Ray McGovern, Can Burns Change the CIA?)

Joe Biden îl folosește pe Burns pentru misiuni care estompează granițele dintre diplomație și informații, acționând ca emisar public într-un mod despre care unii spun că este fără precedent pentru un șef al CIA, scria, în decembrie, Financial Times (paywall).

Unii văd riscuri în această abordare, alții oportunități.

Mat Burrows, fost înalt oficial al CIA, crede că Burns își poate transforma experiența diplomatică într-un atu, iar Burns poate ajuta la refacerea moralului în cadrul CIA, după experiența cu un președinte care a respins, frecvent, informații incomode de la profesioniștii serviciilor de informații sau a încercat să utilizeze informațiile în scopuri partizane.

Iar dacă Burns, mai afirmă Mat Burrows, a dat, în mod corect, alarma cu privire la politica lui George W. Bush privind războiul din Irak, în mod similar, ar putea atrage atenția că Statele Unite „exagerează cu China și Rusia”.

Face el asta?

În 2008, pe fondul zvonurilor că Ucraina și Georgia vor adera, în curând, la NATO, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov l-a chemat pe ambasadorul William Burns pentru a exprima nemulțumirile Moscovei. Ulterior întâlnirii, ambasadorul Burns a trimis la Washington telegrama nr. 182, din 1 februarie 2008 - „Nyet means nyet: Russia's NATO Enlargement Redlines”. Atunci, în 2008, ambasadorul la Moscova, vorbitor de limba rusă, scria:

„Experții ne spun că Rusia este deosebit de îngrijorată de faptul că diviziunile puternice în Ucraina din cauza apartenenței la NATO, cu o mare parte din comunitatea etno-rusă împotriva apartenenței, ar putea duce la o scindare majoră, care implică violență sau, în cel mai rău caz, război civil. (...) O altă problemă care provoacă opoziția rusă față de calitatea de membru NATO a Ucrainei este cooperarea semnificativă în cadrul industriei de apărare, unde cele două ţări împart, inclusiv un număr de uzine unde se fac arme rusești”.
‍

Și, nu cu mult înainte de a deveni șeful unui serviciu de informații, Burns aprecia că:

„Gestionarea relațiilor cu Rusia va fi un joc lung, desfășurat într-o bandă relativ îngustă de posibilități. Navigarea printr-o astfel de rivalitate a unor mari puteri necesită o diplomație plină de tact — manevrarea în zona gri dintre pace și război; demonstrarea unei înțelegeri a limitelor posibilului; construirea unor pârghii; explorarea lucrurilor în comun, acolo unde pot fi găsite; și ripostând ferm și persistent acolo unde nu putem. Drumul de urmat cu Rusia va deveni mai abrupt înainte de a deveni mai ușor. Ar trebui să îl parcurgem fără iluzii, ținând seama de interesele și sensibilitățile Rusiei, fără scuze cu privire la valorile noastre și încrezători în propriile noastre forțe. Nu ar trebui să cedăm lui Putin – sau să renunțăm la Rusia de dincolo de el”. (The Atlantic (paywall), aprilie 2019)

Acum, cel pe care unii diplomați străini îl numesc „secretarul de stat din umbră”, directorul CIA, consideră (paywall)că o parte din eșecul lui Putin s-a datorat faptului că Ucraina a obținut informații din Occident despre planurile de luptă ale Rusiei. Informațiile preventive l-au văduvit pe Vladimir Putin de pretexte pentru invazie, acesta dovedindu-se de-a lungul multor ani „destul de abil să creeze narațiuni false pentru a pune în scenă ceea ce se numesc operațiuni sub steag fals”.

New York Times a făcut public că serviciile de informații americane i-au identificat pe cei 12 generali ruși care au fost uciși în război. O altă scurgere către Washington Post a arătat că agențiile de spionaj americane au furnizat coordonatele pentru a ajuta la scufundarea navei amiral a Rusiei din Marea Neagră.

Scurgeri de informații care, potrivit lui Burns, „sunt iresponsabile”, mai ales atunci când adversarul deține arme nucleare și, împreună, ruși și americani controlează 90% din armele nucleare ale lumii.

În rest, cum ar spune ambasadorul Burns: un joc lung, desfășurat într-o bandă relativ îngustă de posibilități.

Un joc în care CIA este prezentă.

‍