Dansul scorpionilor de tot felul

Bernie Sanders, candidat democrat la alegerile din 2016 din SUA, probabil că a rămas în memoria celor mai mulți datorită mănușilor sale maro purtate la ceremonia de învestire a președintelui Biden.

Mai puțini știu, însă, că senatorul din Vermont considera, pe vremuri, CIA drept „o instituție periculoasă care trebuie să dispară”.

Într-o perioadă când, în vârstă de 33 de ani, candida pentru Senatul SUA pe listele Partidului Liberty Union, Bernie Sanders descria agenția de intelligence ca pe un instrument al intereselor corporative americane, o instituție care i-a răsturnat, în mod repetat, pe liderii aleși democratic. Agenția nu este responsabilă în fața nimănui, afirma acesta, „cu excepția nebunilor de dreapta care o folosesc pentru a susține dictaturile fasciste”.

Îndemnul lui Sanders de a elimina CIA venea în contextul sentimentului negativ larg răspândit față de o agenție pe care mulți americani o credeau inutilă. La scurt timp după comentariile lui Sanders, un grup special al Congresului cunoscut sub numele de Comitetul Bisericii a publicat o serie de rapoarte acuzatoare la adresa abuzurilor agențiilor de informații. Dacă guvernul nu poate controla CIA, a concluzionat comitetul, „acțiunea sub acoperire ar trebui abandonată ca instrument de politică externă”. Activitatea de investigație a Comitetului Bisericii a condus, în cele din urmă, la reforme în întreaga comunitate de informații, Congresul aprobând o legislație care să prevadă controale ale serviciilor secrete.

Sanders a atacat CIA și în anii următori, considerând că fiecare „revoluție pentru oamenii săraci” din America Latină sau Centrală a fost „răsturnată de CIA” sau de vreun alt braț al guvernului SUA. Dar, după alegerea sa în Congres în 1990, Sanders și-a redus retorica anti-CIA și și-a îndreptat atenția către bugetele serviciilor de informații americane.

Un alt senator american, Daniel Patrick Moynihan, este autorul The End the Cold War Act, un proiect de lege care intenționa să desființeze Agenția Centrală de Informații și să transfere toate funcțiile sale către Departamentul de Stat, ceea ce susținuseră mai înainte și secretarii de stat Dean Acheson și George Marshall. Dar propunerea lui Moynihan a fost tratată mai degrabă ca o dovadă a excentricității sale și nu a fost niciodată supusă votului.

Potrivit proiectului de lege, „crearea Agenției Centrale de Informații ca o entitate separată în timpul Războiului Rece a subminat rolul Departamentului de Stat ca agenție principală a Guvernului Statelor Unite, care formulează și conduce politica externă și furnizează informații președintelui cu privire la starea lumii.”

Ulterior, Moynihan a reluat ideea în Actul de eliminare a Agenției Centrale de Informații. Propunerea sa de a desființa CIA a fost motivată, în principal, de faptul că agenția a a eșuat în sarcina sa principală de a monitoriza și evalua inamicul numărul unu al Americii, Uniunea Sovietică. La acel moment, Moynihan l-a citat pe scriitorul de thriller de spionaj, John Le Carre, care spunea că analiștii CIA nu au reușit să priceapă că Imperiul Sovietic era pe punctul de a se destrăma.

De când senatorul Daniel Patrick Moynihan a introdus proiectele de lege în 1991 și 1995 pentru a desființa Agenția Centrală de Informații și a-i transfera competențele către Departamentul de Stat, mulți au continuat să-i împărtășească preocupările și îngrijorările cu privire la competența și performanța agenției.

CIA, înființată pentru a preveni dezastre, a ratat invazia nord-coreeană a Sudului în 1950, atacul Israelului, Franței și Marii Britanii asupra Canalului Suez și Egiptului în 1956, invazia sovietică a Cehoslovaciei în 1968, înlăturarea șahului Iranului în 1979, invazia sovietică a Afganistanului, invazia irakienă a Kuweitului în 1990, testele nucleare din India din 1998, atacul asupra World Trade Center din 1993, bombardarea ambasadelor SUA în Africa în 1998, atacul asupra USS Cole din 2000 și atacurile din septembrie 2001. Agenția a ratat și semnele de instabilitate care au dus la revoltele primăverii arabe din 2011 împotriva regimurilor autoritare din Tunisia, Libia, Egipt, Siria și Bahrain. Și nu a reușit să prevadă invazia și preluarea de către Rusia a peninsulei Crimeea.

Informațiile defectuoase ale CIA au generat criza rachetelor cubaneze, momentul din istorie cel mai apropiat, probabil, de declanșarea unui război nuclear, iar erorile privind armele de distrugere în masă din Irak au justificat un război care, probabil, ar fi putut să nu aibă loc. Se adaugă acțiunile sub acoperire și faptul că a funcționat ca o armată secretă pentru a răsturna guverne considerate ostile intereselor americane. Raportul comisiei de informații a Senatului privind utilizarea torturii este unul dintre cele mai recente exemple al controverselor în mijlocul cărora se află agenția.

„Secretul păstrează greșelile secrete”, afirma Moynihan. „Secretul este o boală. Determină o împietrire a arterelor minții.” Iar cultura secretului îi face pe cei din fruntea agențiilor de informații extrem de susceptibili la presiunea politică.

O carte publicată anul trecut, scrisă de Jefferson Morley, „Scorpion’s Dance: The President, the Spymaster, and Watergate”, realizează o istorie cuprinzătoare a Agenției Centrale de Informații și a implicării acesteia în activități discutabile. Lucrarea lui Morley susține necesitatea de a analiza activitățile CIA, tendința agenției de a urmări interesele americane, adesea în detrimentul democrației și drepturilor omului, și de a trage la răspundere serviciul secret pentru acțiunile sale.

Senatorul Bernie Sanders s-a aflat și printre cei doar 66 de membri ai Camerei care au votat împotriva Legii PATRIOT din 2001, adoptată în urma atentatelor din 11 septembrie  și a atacurilor cu antrax din același an. Și tot el a considerat că dezvăluirile lui Edward Snowden au fost „extrem de importante” pentru a arăta „gradul în care NSA a abuzat de autoritatea sa și a încălcat drepturile constituționale”.

NSA – Agenția Națională de Securitate, o instituție care se află sub umbrela Departamentului Apărării, dar care a devenit cu timpul o entitate destul de independentă, nu a scăpat, astfel, nici ea de ideea desființării, considerându-se că a fost discreditată de acțiunile de supraveghere și extragere de date fără mandat.

Cetăţenii americani au acceptat puterile extinse de supraveghere ale statului în numele securităţii interne după atacurile din 11 septembrie, dar câțiva ani mai târziu vor afla de la Edward Snowden că NSA a strâns înregistrările telefonice ale aproape fiecărui american, cine a sunat pe cine, când și pentru cât timp.

Congresul a aprobat, ulterior, Secțiunea 702 a Legii de supraveghere a informațiilor externe (FISA), legalizând un program controversat de interceptări telefonice post-9/11, care a permis guvernului să efectueze supraveghere electronică masivă, fără mandat, a suspecților teroriști străini și a asociaților acestora. De atunci, programul a fost reînnoit de două ori.

NSA împărtășește în mod obișnuit părți din datele brute de supraveghere colectate în conformitate cu secțiunea respectivă cu FBI, CIA și alte agenții de securitate națională, care le pot păstra până la cinci ani. Chiar dacă supravegherea ar trebui să vizeze cetățenii străinii, programul permite și monitorizarea unor cantități mari de comunicații ale americanilor.

Pe fondul nemulțumirii publice, a unora dintre politicieni și a unei decizii a Curții federale de apel care a constatat că programul era ilegal, Congresul a votat în 2015 să pună capăt colectării la nivel național a înregistrărilor apelurilor tuturor americanilor și să instituie unele reforme necesare. Dar, în cadrul programului nou constituit, NSA a strâns peste 600 de milioane de înregistrări numai într-un singur an.

Când reînnoirea programului a fost dezbătută ultima dată, în 2017, firme de tehnologie, inclusiv Meta, Google, Microsoft, Apple și Amazon, au făcut presiuni asupra parlamentarilor să ceară reforme, invocând preocupări legate de confidențialitate.

Casa Albă, Departamentul de Justiție și agențiile de informații avertizează, în prezent, cu privire la consecințe grave dacă parlamentarii nu reautorizează Secțiunea 702 a FISA, dat fiind că aceasta urmează să expire până la sfârșitul anului. Programul amplu de supraveghere a permis unora, printre care și FBI să caute și să evalueze în mod curent datele personale ale milioane de americani fără a obține un mandat. Dezvăluirile recente despre utilizarea de către Birou a acestui depozit de date pentru a accesa comunicațiile – inclusiv apeluri telefonice, e-mailuri și mesaje text – au generat critici tot mai mari și a întărit opinia că programul a devenit un instrument de spionaj intern. Adăugat la neîncrederea față de agențiile de securitate guvernamentale și reacțiile la ceea ce republicanii numesc „militarizarea guvernului”, acest fapt face din ce în ce mai puțin probabil ca programul să fie reînnoit ca atare în decembrie 2023, fără modificări semnificative.

„Liderii NSA s-au confruntat cu constrângeri sub formă de bugete, lanțuri de autoritate, Congres și instanțe. Dar, la fel cum antreprenorii sunt capabili să dezvolte o afacere de la o operațiune din subsol la un conglomerat internațional, la fel și liderii agențiilor sunt capabili să lucreze în sistem pentru a construi puterea și cunoștințele practice ale organizației lor. (…) În mod ideal, am putea adopta o lege care să ceară Congresului să desființeze orice instituție despre care se consideră că fie și-a depășit scopul, fie că a depășit o graniță legală sau etică.”

Arun Kundnani, scriitor și profesor la Universitatea din New York, preocupat de rasă, islamofobie, violență politică și supraveghere, susține că o politică a aboliționismului oferă cea mai bună abordare pentru a depăși eșecurile politicii de securitate națională a SUA. Potrivit lui Kundnani, mai mult decât solicitările de a desființa agențiile individuale de securitate națională, aboliționismul oferă un cadru conceptual în care ideea de securitate poate fi regândită și pot fi întreprinse acțiuni pentru o transformare. Aboliționismul propune crearea unei „game de instituții sociale care să înceapă să rezolve acele probleme sociale care pun oamenii pe drumul spre închisoare”. Acest sentiment mai larg de securitate ar implica satisfacerea educației, îngrijirii copiilor, locuințelor și asistenței medicale. Ar presupune eliminarea nevoilor de securitate națională, precum și dezincriminarea consumului de droguri, munca sexuală și migrația și, de asemenea, ar crea un sistem de justiție bazat pe reparație și reconciliere, mai degrabă decât pe răzbunare și închisori.

În SUA, în urma protestelor la nivel național declanșate de uciderea lui George Floyd, a apărut un slogan: „aboliți poliția”.

Previzibil, sintagma a creat numeroase controverse, iar gânditorii și activiștii implicați în mișcare consideră sloganul un apel serios la regândirea conceptului de aplicare a legii, de la „de-finanțarea” și desființarea totală a poliției la adoptarea de forme alternative de ordine publică, a unor mecanisme considerate a fi mai juste și mai umane.

Din 2020, prin fundația sa personală, Mark Zuckerberg a finanțat cu generozitate grupuri care pledează pentru desființarea poliției. Inițiativa Chan-Zuckerberg (CZI) - înființată și deținută de fondatorul Facebook și de soția sa, Priscilla Chan - a donat 3 milioane de dolari către PolicyLink, organizația din spatele DefundPolice.org, care oferă „instrumente, resurse și instruiri pentru a se renunța la poliție și pentru a construi comunități mai sigure”.

CZI a contribuit, de asemenea, cu peste 2,5 milioane de dolari la Solidaire, o fundație specializată care sprijină în mod specific grupurile de activiști dedicate abolirii totale a poliției. Mișcarea Black Lives, o coaliție de 150 de grupuri de activiști finanțate de Solidaire, a declarat în mod explicit într-un comunicat de presă: „când spunem de-finanțați și desființați poliția, ne referim exact la asta”. Black Lives Matter DC, un alt grup susținut de Solidaire, a postat pe Twitter: „da, vrem să spunem literalmente să abolim poliția, deoarece reforma nu se va întâmpla”.

Însă, așa cum scrie Lee Fang, fost jurnalist de investigație la The Intercept, este interesant că, în timp ce pledează pentru abolirea poliției în eforturile sale filantropice, Zuckerberg adoptă o poziție diferită când vine vorba de securitatea sa personală.

Compania-mamă Facebook a oferit niveluri extraordinare de protecție personală pentru membri din conducerea sa. Zuckerberg a primit 13,4 milioane USD în costuri de securitate personală în 2020, apoi 15,1 milioane USD în 2021, urmat de 14,8 milioane USD anul trecut, un total de 43,4 milioane USD în ultimii trei ani. Fondurile sunt folosite pentru „personalul de securitate” care îl păzește pe Zuckerberg și „achiziționarea, instalarea și întreținerea anumitor măsuri de securitate pentru locuințele sale”. Iar Zuckerberg nu pare să se opună tuturor măsurilor polițienești. Organizația sa de caritate, CZI, oferă anual sprijin financiar fundației comunitare legate de Departamentul de Poliție Redwood City, agenția locală de aplicare a legii care asigură securitatea birourilor Meta și ale CZI.

Pierre Omidyar, fondator al eBay, este un alt miliardar din tehnologie, care oferă un sprijin financiar substanțial pentru mișcarea de „de-finanțare” și desființare a poliției.

În iunie 2020, ca răspuns la protestele legate de uciderea lui George Floyd de către poliție, fondurile legate de rețeaua filantropică a lui Omidyar au anunțat donații de 500.000 de dolari către organizații care susțin mișcarea de protest. Black Lives a beneficiat de 300.000 USD. Site-ul DefundPolice.org este rezultatul unei colaborări între grupurile finanțate de Omidyar. Printre sponsorii organizației se numără PolicyLink, care a primit 700.000 de dolari de la Omidyar Network și Law for Black Lives, un grup care a primit 600.000 de dolari de la Democracy Fund, o altă fundație Omidyar.

Dar, ca și Zuckerberg, fondatorul eBay a investit în securitatea personală, una dintre investiții fiind Bond, o aplicație care oferă gărzi de corp și al cărei creator, Doron Kempel, este un fost membru al forțelor speciale israeliene.

Doar că, între timp, un studiu al Universității Yale a constatat că marea majoritate se opune „de-finanțării” și desființării poliției, pentru simplul fapt că oamenii se tem că obiectivele politice vor dăuna siguranței publice.

Studiul, publicat în revista Criminology & Public Policy, a descoperit că eforturile de a „de-finanța” și de a desființa poliția sunt nepopulare, deoarece încearcă să îndepărteze poliția de rolurile tradiționale. Pentru că, până la urmă, se întreabă cetățeanul obișnuit, de hoți cine ne apără?

Acest material este realizat pe baza informațiilor din surse deschise: congress.gov, senate.gov, washingtonpost.com, vox.com, nytimes.com, medium.com, politico.com, aclu.org, yale.edu, nsarchive2.gwu.edu, carnegieendowment.org, truthout.com, reason.com, theumlaut.com, tni.org, leefang.com.

‍