Sursa: Gerd Altmann from Pixabay

Anul 2022 văzut de Frumentarius (III)

Asculta știrea în format audio

În septembrie, Rusia și Ucraina au efectuat un schimb de prizonieri,

în cadrul căruia Rusia a eliberat 215 persoane. La acest prim schimb sau cel puțin primul făcut public, Ucraina a eliberat 55 de prizonieri ruși, împreună cu politicianul ucrainean de Opoziție pro-Kremlin, Viktor Medvedchuk. Președinte al organizației politice pro-ruse Ukrainian Choice, Medvedchuk a fost reprezentant al republicilor Donețk și Lugansk la negocierile cu Ucraina din 2014 și a fost plasat de Statele Unite pe lista de sancțiuni pentru presupusul său rol în perioada anexării Crimeei.

Apropo de sancțiuni ... Principalii producători de sisteme rusești de investigare operativă (SORM) și recunoaștere facială și vocală  - Protei, Nexign, Citadel, NtechLab, VisionLabs - se asociază, adesea, cu giganți tehnologici occidentali, evitând sancțiunile impuse din cauza războiului din Ucraina. Astfel că, în pofida sancțiunilor occidentale, sistemele de supraveghere rusești sunt furnizate, în continuare, nu numai companiilor străine, ci și guvernelor străine, inclusiv agențiilor de aplicare a legii.

E complicat atunci când războiul și afacerile se întrepătrund:

Ofițerii vamali germani au percheziționat o rețea de firme suspectate că vând Rusiei substanțe chimice precursoare, care ar putea fi folosite pentru fabricarea de arme chimice și biologice. Compania germană Riol Chemie GmbH a efectuat peste 30 de transporturi de produse chimice și echipamente de laborator către Grupul Chimmed din Rusia în ultimii trei ani, fără autorizații de export. Chimmed este un angro de astfel de bunuri, iar presa rusă a relatat că printre clienții săi se numără serviciile militare și de informații.

Potrivit ParsToday, șeful stației CIA de la Istanbul a contactat angajați de rang înalt ai companiilor de construcții din Turcia, interesându-se despre tranzacții și detalii confidențiale ale achizițiilor imobiliare care implică entități sau persoane din Rusia. Ofițerul CIA i-a interogat pe oamenii de afaceri locali sub pretextul de a monitoriza sancțiunile anti-Rusia impuse de SUA, exprimând un interes deosebit pentru numărul exact de „case vândute rușilor”, canalele, precum și forma de plată utilizată în tranzacții.

Publicația Tagesschau a fost pe urmele unei anchete derulate în Austria, care viza o presupusă rețea de agenți apropiați regimului de la Kremlin. Se pare că în 2018, în Austria s-a intenționat să se creeze o agenție de informații „din umbră”, care ar fi trebuit să fie condusă de Johannes Peterlik, fost ambasador al Austriei în Indonezia, dar, mai interesant de atât, un personaj investigat pentru că a furnizat documente clasificate unui fost agent secret austriac acuzat de spionaj pentru Rusia.

Photo by Raul Mee (EU2017EE)

Se întâmpla în timpul guvernului cancelarului Sebastian Kurz. Acel Sebastian Kurz forțat să demisioneze în urma acuzațiilor de corupție și pe care, în octombrie, îl vom regăsi asociat cu fostul director executiv al NSO Group, Shalev Hulio, în startup-ul de securitate cibernetică „Dream Security”.

Spionii ruși își văd mai departe de treabă. Sau măcar încearcă.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat reținerea unei femei agent a Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, care a lucrat la o întreprindere din industria spațială și de rachete și a transferat date de Apărare în Rusia.

Senatorul olandez Tiny Kox, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), este semnalat ca fiind contact de top pentru Kremlin. Cel puțin așa a afirmat un ofițer rus de informații în materiale dezvăluite de Dossier Center, ONG-ul condus de Mihail Hodorkovski.

Alți trei înalți funcționari, doi din Ministerul Economiei din Germania și un angajat al Ministerului ceh al Afacerilor Externe sunt și ei suspecți de spionaj pentru Rusia.

Dar serviciile secrete au probleme și cu propriii angajați.

Un membru al Serviciului General de Informații și Securitate (AIVD) din Olanda este suspectat că a furat 102 computere ale agenției. Iar un fost angajat al Biroului pentru Protecția Constituției (BZS) din Letonia, Linda Sparane, este judecată într-un dosar penal, fiind acuzată de culegere ilegală de informații secrete de stat.

NSO și „Pegasus” sunt în continuare sub lupă.

Autoritățile guvernamentale poloneze au respins, însă, ancheta Parlamentului European asupra programului spion al firmei israeliene NSO.

Pe măsură ce NSO își vede viitorul amenințat, Intellexa, o companie deținută de un fost ofițer de informații israelian, și-a deschis un magazin în Atena, iar afacerile sunt în plină expansiune. Așa cum este și afacerea de interceptări telefonice din Grecia, care implică programul de spionaj „Predator”, despre care se crede că este dezvoltat de Cytrox, cu sediul în Skopje, Macedonia de Nord (Cytrox este parte a Intellexa).

Se dovedește că NSO și „Pegasus” au „rude” în Italia: Tykelab, cu sediul la Roma, monitorizează persoane din întreaga lume, la scară mare, în numele clienților săi. Spyware-ul companiei a fost găsit și în România.

Așa că, la Washington, Casa Albă ia măsuri: a emis o notificare prin care solicită agențiilor federale ca furnizorii de software să ateste că programul lor îndeplinește standardele de securitate înainte de a fi implementat pe sisteme guvernamentale.

Mai puțin prevăzător, Ministerul de Interne francez este interesat de instrumentele virtuale de HUMINT, care creează și gestionează avatare pe darkweb. Sunt evaluate produsele de la Cognyte, un spin-off al liderului israelian al pieței de informații cibernetice Verint.

Ce a mai fost interesant în septembrie:

• O angajată Google și-a exprimat public opoziția față de Proiectul Nimbus, un contract de inteligență artificială și supraveghere de 1 miliard de dolari al gigantului tehnologic cu armata israeliană.

• Un „whistleblower” a susținut că diverse state au plasat agenți în interiorul Twitter. A mai spus că cel puțin un spion chinez a lucrat la Twitter.

• Doi oficiali militari ruși din Herson, despre care se credea că au fost uciși de forțele ucrainene în vară, par să fie în viață. Iar FSB a afirmat că este autorul „asasinării” lor înscenate.

• National Computer Virus Emergency Response Center din China a publicat un raport din care rezultă că „41 de tipuri de arme cibernetice” au fost folosite de unitatea de hacking a Agenției Naționale de Securitate a SUA în atacurile împotriva Universității Politehnice de Nord-Vest, în timpul cărora a fost prejudiciată „o cantitate mare de date sensibile”.

• Pe 8 septembrie, șeful spionajului Turciei, Hakan Fidan, și șeful serviciilor de informații din Siria, Ali Mamlouk, au avut o întâlnire sub mediere rusă.

• Graphika și Stanford Internet Observatory au dezvăluit că Twitter și Meta au eliminat 150 de persoane și site-uri media false de pe platformele lor, despre care se bănuia că sunt coordonate de către armata americană. Pentagonul a ordonat un audit.

• Armata SUA a plătit 3,5 milioane de dolari pentru a accesa platforma „Augury”, un instrument puternic de monitorizare, care acoperă 90 la sută din internet.

• Fostul contractant al CIA și NSA, Edward Snowden, devenit între timp cetățean rus, publică pe substack.com: Continuing Ed.

• Cel puțin 162 de oameni de știință de la Laboratorul Național Los Alamos au lucrat sub supravegherea Partidului Comunist Chinez. Los Alamos, unde a fost dezvoltată bomba atomică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, laborator dedicat științei și ingineriei în sprijinul securității naționale a SUA.

• La CNN, medicul CIA „Paul Andrews” a povestit,  în primul său interviu, cum a fost unul dintre primii oameni trimiși la Havana, Cuba, pentru a investiga o serie de incidente misterioase de sănătate, care au avut impact asupra personalului ambasadei și agențiilor în 2017, el însuși fiind afectat de aceleași simptome.

• FSB a anunțat că l-a reținut pe Motoki Tatsunori, consulul pentru afaceri politice al Consulatului General al Japoniei la Vladivostok, pentru presupus spionaj, și i-a ordonat să părăsească țara.

• „Aroganți, inepți, inutili” — este eticheta unui fost ofițer CIA pentru spionii germani.

Explozia de pe podul din strâmtoarea Crimeea din 8 octombrie,

ca și moartea Dariei Dughina din luna august, a generat o mulțime de ipoteze, FSB susținând că la originea ambelor s-ar afla serviciile speciale ucrainene.

În cazul jurnalistei, fiica naționalistului rus Aleksandr Dughin, potrivit New York Times, chiar și agențiile de informații ale Statelor Unite cred că anumite părți ale guvernului ucrainean au autorizat atacul cu mașină-capcană de lângă Moscova. Ar fi fost vorba de un element al unei campanii ascunse care, potrivit unor oficiali americani, ar putea extinde conflictul.

În cazul podului Kerci, FSB a reținut mai multe persoane și a concluzionat că organizatorul „atacului terorist” este Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei. De asemenea, Moscova a acuzat Londra că este implicată în „atentatul terorist”. În seama Londrei a fost pusă și orchestrarea „atacului terorist” care a deteriorat gazoductele Nord Stream la final de septembrie.

Explozia din Crimeea activează serviciile secrete.

Cum președintele Comitetului de Investigații, Alexander Bastrykin, a raportat președintelui rus că statele prin care a trecut camionul care a explodat pe podul din strâmptoarea Kerci sunt Bulgaria, Georgia și Armenia, Agenția de Securitate Națională a Bulgariei (SANS) a demarat o anchetă. Iar Serviciul de Securitate al Armeniei a decis deschiderea unui dosar penal pentru complicitate la atacul terorist, după ce FSB a anunțat reținerea unor cetățeni din Ucraina și Armenia.

În ceea ce privește conductele de gaz offshore Nord Stream, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrushev, a fost convins că a fost un sabotaj care seamănă cu atacurile susținute de Agenția Centrală de Informații din SUA asupra infrastructurii petroliere din Nicaragua în 1983.

Photo from Flickr by Sgt. Aaron Hostutler, U.S. Marine Corps

Că este vorba de sabotaj va fi și concluzia unei investigații, mai târziu, în noiembrie, a Serviciului de Securitate suedez, SAPO. Al cui sabotaj, încă n-am aflat.

Dar am aflat alte lucruri din documente oficiale:

Administrația Biden a lansat versiunea neclasificată a Strategiei de securitate națională, document emis la șapte luni după ce Pentagonul și-a prezentat propria strategie de apărare națională clasificată.

Președintele Joe Biden a semnat un ordin executiv de implementare a cadrului care consolidează garanțiile existente pentru confidențialitate și libertăți civile în ceea ce privește activitățile de colectare a informațiilor din SUA.

Departamentul de Apărare al SUA a publicat versiunile neclasificate ale trei analize strategice cheie – National Defense Strategy, Nuclear Posture Review și Missile Defense Review.

Michael Weiss, director pentru Investigații Speciale al Fundației Rusia Liberă, a încărcat pe internet 29 de manuale de instruire ale KGB-ului Uniunii Sovietice (1965–1989).

Iar când trupele rusești au fugit din orașul ucrainean Balakliia, au lăsat în urmă „mii de documente care detaliază funcționarea interioară a mașinii de război rusești”.

Aflăm câte ceva și din dezvăluiri de presă:

„ZDF Magazin Royale” a relatat despre legăturile companiei germane de securitate cibernetică Protelion cu Rusia. Un scandal care, se pare, a dus la înlocuirea din funcție a  șefului agenţiei germane de securitate cibernetică.

Site-ul „Poliție și Știință” din Olanda a publicat un „studiu exploratoriu privind colectarea datelor online de către poliție”.

Ce mai spun investigațiile jurnalistice?

Rușii au cumpărat proprietăți imobiliare în Finlanda lângă locații strategice (Ilta-Sanomat), iar în Norvegia, Biserica Ortodoxă Rusă cumpără, în mod activ, proprietăți imobiliare în imediata apropiere a bazelor militare (Noviye Izvestia). Rușii mai cumpără cărți de identitate falsificate pentru forțele de ordine și alte documente care indică faptul că dețin grade militare sau funcții în organizații de aplicare a legii.(Meduza)

O investigație a unui consorțiu de jurnaliști din Țările de Jos și Belgia a dezvăluit identitățile a 17 diplomați ruși, care au fost expulzați, în aprilie, de autoritățile olandeze pentru că s-ar fi implicat în spionaj. O alta, a Bellingcat și partenerilor săi,The Insider și Der Spiegel, s-a ocupat de inginerii militari presupuși responsabili pentru stabilirea țintelor și programarea traiectoriilor de zbor ale rachetelor de înaltă precizie pe care Rusia le trimite către interiorul Ucrainei.

O anchetă jurnalistică a Intelligence Online a dezvăluit că fostul „țar al armelor” din regimul din Belarus, Vladimir Peftiev, a avut „o relație lungă și fructuoasă cu oficialii serviciilor de informații americane”. Peftiev, fost coproprietar al BelTechExport, exportator de arme și echipamente militare din Belarus, a fost menționat în scurgerile de informații offshore din Bahamas în 2016.

Jurnalistul Georges Malbruno de la Le Figaro a scris pe contul său de Twitter că aproximativ 50 de angajați ai Direcției Generale de Informații Externe a Franței (DGSE) se află în Ucraina de la începutul războiului și oferă sprijin Kievului „în mai multe direcții”.

Iar, potrivit presei din Rusia, cetățenii ruși Vladimir Kuznetsov („Vovan”) și Alexei Stolyarov („Lexus”) s-au ținut de glume: l-au contactat pe ministrul de Externe ucrainean, Dmitri Kuleba, în numele fostului ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul. Fără ca acesta să-și dea seama că nu vorbește cu ... originalul.

În octombrie, protestele din Iran, declanșate de moartea tinerei Mahsei Amini, arestată la Teheran pentru „purtare necorespunzătoare a hainelor”, sunt în plină desfășurare. Ministerul iranian de Externe anunță sancțiuni împotriva a 10 persoane și 4 entități americane pentru „comiterea de încălcări ale drepturilor omului, sprijinirea terorismului și incitarea la violență împotriva națiunii iraniene în timpul recentelor tulburări”. Cetățeni din 14 țări, inclusiv SUA, Rusia, Austria, Franța, Regatul Unit și Afganistan, au fost arestați în Iran pentru implicarea în revoltele din țară. Este făcut public un videoclip care arată doi cetățeni francezi arestați pentru spionaj, autoritățile descriind protestele în curs drept „complot străin”.

Din „calendarul” lunii octombrie:

• Un presupus cercetător brazilian a fost reținut în Norvegia sub suspiciunea că ar fi spion rus. Se pare că a lucrat în proiectul „grey zone” al Universității Arctice din Norvegia. „Spionul brazilian” s-a născut în Rusia și ar avea conexiuni cu serviciile secrete rusești. Același „spion brazilian” a participat la o conferință destinată identificării punctelor slabe în gestionarea amenințărilor hibride, care a inclus, printre scenariile abordate, „Închiderea fluxului de combustibil după explozia unei conducte de gaz”.

• Killnet, grupul pro-rus de hacking, a revendicat responsabilitatea pentru afectarea temporară a site-urilor web a cel puțin 13 aeroporturi din SUA. Tot Killnet a atacat site-urile administrației prezidențiale, ale Ministerului Apărării, ale Ministerului de Interne, ale Ministerului Justiției și ale Curții Constituționale din Bulgaria.

• Jurnalistul rus Vladimir Kara-Murza a fost acuzat de trădare într-un nou dosar. Motivul: „a dat sfaturi” ofițerilor de informații străini, continuând să lucreze în interesul unei organizații „indezirabile”.

• Serviciul Național de Securitate al Armeniei a anunțat arestarea unui ofițer al Forțelor Armate Armene pentru spionaj.

• Mossad a eliminat cel puțin șase ofițeri superiori de la biroul său din Iran, după ce Ministerul de Informații iranian a zădărnicit un act de sabotaj la un centru industrial din Isfahan.

• Moldova a declarat un angajat al ambasadei Rusiei persona non grata după ce o rachetă a căzut pe teritoriul republicii.

• Într-o perioadă de intense preocupări privind programele spyware din telefoane, la Abu Dhabi a fost expus Katim X2, un smartphone 5G ultra-securizat pentru „liderii guvernamentali, directorii de top, persoanele și echipele care lucrează în operațiuni sensibile”.

Și să nu uităm: Agenția de Informații Militare a Serbiei a emis un comunicat de presă în care afirmă că viceprim-ministrul și ministrul Apărării, dr. Nebojsa Stefanović, s-au întâlnit cu șeful Direcției de Informații Militare a Ministerului Apărării Naționale al României, general-maior Gabriel Angel. În octombrie.

În noiembrie, serviciile suedeze ajung în prim plan. Suedia a pus sub acuzare doi bărbați pentru „spionaj grav” în numele Federației Ruse. Doi frați de origine iraniană, dintre care unul, Peyman Kia, a fost angajat al serviciului de informații al Suediei, Sapo, dar și al Office for Special Information Gathering (KSI), „cea mai secretă” structură a serviciului de intelligence militar.

De asemenea, o investigație a Serviciului de Securitate suedez a confirmat că accidentul de la gazoductele Nord Stream și Nord Stream 2 a fost un sabotaj.

Iar Parlamentul Suediei a votat o nouă lege privind spionajul străin, care modifică în mod controversat pasaje din Constituție.

Saab și forțele armate suedeze au anunțat că viitoarea navă SIGINT a țării, „Artemis”, a început probele pe mare în Karlskrona, un port din sudul Suediei. Saab a semnat un contract cu agenția poloneză de achiziții pentru Apărare pentru proiectarea, producția și susținerea a două nave pentru informații de semnal (SIGINT). Valoarea totală a contractului este de aproximativ 620 de milioane euro, iar livrările sunt planificate în 2027.

În noiembrie, ziarul rus Kommersant a „dat alarma” despre cum delegațiile Rusiei și SUA s-au văzut, în secret, în Turcia. Ulterior, a fost făcut public că directorul Agenției Centrale de Informații din SUA, William Burns, și șeful Serviciului de Informații Externe din Rusia, Serghei Narishkin, au discutat, în Turcia, despre probleme „sensibile”.

Intelligence Online dă vești și el de la Istanbul: Hakan Fidan, șeful serviciului de informații al Turciei MIT, și David Barnea, șeful Mossad-ului israelian, au semnat un memorandum secret care stabilește cadrul pentru viitorul schimb de informații între cele două țări.

Iar Al Jazeera a lansat un documentar potrivit căruia, „în ultimii ani, Turcia a fost un refugiu pentru un număr mare de personalități politice arabe și islamice, dintre care unele sunt urmărite de către Mossad-ul israelian”.

Două zboruri ale Emiratelor au fost întrerupte după o alertă CIA. Ziarul grecesc Proto Thema afirmă că motivul ar fi fost un cetățean turc de 35 de ani.

Nici nu a trecut bine „sperietura” de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, când participanții au fost sfătuiți să folosească telefoane de unică folosință sau cartele pre paid în loc de dispozitivele lor personale, când alte suspiciuni își fac apariția, de această dată în legătură cu ce se întâmplă prin Qatar. Potrivit unui raport lansat de firma de securitate cibernetică Recorded Future, Cupa Mondială FIFA 2022 este un „mediu bogat în ținte pentru spionaj cibernetic și supraveghere împotriva demnitarilor străini și a oamenilor de afaceri”.

Înainte de Cupa Mondială din noiembrie, s-a aflat că este posibil ca participanților la eveniment să li se impună de către statul organizator instalarea pe telefon a două aplicații: Ehteraz, o aplicație de urmărire, creată din cauza coronavirusului, și Hayya, aplicația oficială pentru Cupa Mondială, folosită pentru biletele la meci și pentru a accesa metroul gratuit din Qatar. Ambele numai bune pentru supraveghere.

O investigație Associated Press a dezvăluit că un fost ofițer CIA i-a spionat pe rivalii Qatarului pentru a ajuta statul arab să organizeze Cupa Mondială. Acesta a oferit „servicii clandestine care au mers dincolo de fotbal pentru a încerca să influențeze politica SUA”. El s-ar afla în supravegherea FBI, agenție care are tot mai multe probleme: este redactat de către republicani un raport de 1.000 de pagini împotriva Biroului – denunțătorii susțin că agenția este „putrezită în centrul ei” prin „manipulare, corupție și abuz”. De asemenea, documentele produse ca răspuns la un proces prin Legea privind libertatea de informare, intentat de The New York Times împotriva FBI, arată că oficialii agenției au făcut eforturi la sfârșitul anului 2020 și în prima jumătate a anului 2021 pentru a implementa instrumentele de hacking produse de firma israeliană NSO în propriile investigații penale. Și dacă nu era destul, directorul FBI, Christopher Wray, a declarat că nu poate „fi sigur” că serviciul nu obține de la Facebook informații despre utilizatori.

Christopher Wray - Photo by World Economic Forum 2023

Și tot legat de Qatar ... Un agent al serviciilor secrete marocane, identificat drept Mohamed Belahrech, a devenit unul dintre operatorii cheie în scandalul de corupție care a afectat Parlamentul European. Numele lui de cod este M118 și pare că se află în centrul unei rețele complicate care se întinde din Qatar și Maroc până în Italia, Polonia și Belgia.

Continuă scandalul interceptărilor de telefoane în Grecia. Surpriză: software-ul ilegal Predator a fost folosit împreună cu tehnologia agenției de informații a Greciei, EYP.

Investigațiile presei din Grecia ridică întrebări despre „o anumită persoană din Ministerul Guvernanței Digitale, care a finanțat achiziționarea software-ului de spionaj Predator” și dezvăluie identitățile a altor 38 de persoane care s-au aflat sub supraveghere secretă cu ajutorul Predator. Guvernul conservator propune o nouă lege pentru a înăspri controalele asupra serviciului de informații al țării în urma scandalului de interceptări telefonice, care a generat proteste, iar partidele de Opoziție au cerut alegeri anticipate.

În acest timp, comisia de anchetă a Parlamentului European care investighează utilizarea programelor spion de supraveghere de către guvernele blocului afirmă că brațul executiv al UE și țările membre nu reușesc să abordeze în mod corespunzător scandalul supravegherii telefoanelor.

Într-o scrisoare adresată deputaților europeni, victimele programelor spion, cadre universitare și un grup de experți în securitate au avertizat că ancheta Parlamentului European riscă să fie deturnată de o presupusă „campanie de dezinformare”.

Ce a mai adus luna noiembrie:

• O femeie de origine rusă a fost forțată să demisioneze din funcția de membru al consiliului de administrație al unui influent organism de securitate britanic, pe fondul îngrijorărilor legate de trecutul ei: Anastasia Spiridonova, fost director al Institutului de Securitate.

• Site-ul agenției de informații din Bulgaria a fost supus unui atac informatic la 5 noiembrie.

• Azerbaidjanul a arestat 19 cetățeni pe care i-a acuzat că au fost instruiți și finanțați de Iran pentru a spiona pentru serviciile sale de informații.

• Politicianul formațiunii CDA (Christen-Democratisch Appèl) din Țările de Jos, René van der Linden, a fost, timp de mulți ani, un „reprezentant al Kremlinului”. Potrivit publicațiilor olandeze NRC și de Volkskrant.

• Oficialii serviciilor de informații americane au întocmit un raport clasificat care detaliază eforturile extinse ale Emiratelor Arabe Unite de a manipula sistemul politic american. Raportul „este remarcabil prin faptul că se concentrează pe operațiunile de influență ale unei națiuni prietene”.

• Tribunalul din Moscova l-a condamnat pe Dmitri Fedotkin, fost reprezentant al companiei aeriene Aeroflot în Marea Britanie, la 13 ani într-o colonie cu regim strict pentru înaltă trădare, acesta fiind suspectat de colaborare cu serviciile secrete britanice.

• Un agent rus, care a făcut parte dintr-un „schimb de spioni” la granița cu Estonia în 2018, s-a întors în Estonia, cerând azil politic.

• Curtea Regională Superioară Dusseldorf l-a găsit pe Ralph G. vinovat de transmiterea de informații despre Germania, forțele armate și ofițerii de rang înalt către un serviciu de informații rusesc între anii 2014 și 2020.

• FSB a reținut un cetățean polonez cu statut diplomatic.

• Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că „a eliminat o fermă de boți care a lucrat pentru serviciile de informații ale țării agresoare, autoarea a peste 500 de conturi zilnic pentru a răspândi propaganda Kremlinului”. Și tot SBU a finalizat activități de contrainformații pe teritoriul unor mânăstiri din Kiev: s-a găsit „literatură pro-rusă, numerar și cetățeni dubioși ai Rusiei”.

• Primul spion chinez care a fost extrădat în SUA a fost condamnat la închisoare pentru încercarea de a fura secrete comerciale de la companiile aerospațiale occidentale.

• Grupul iranian de hackeri „Moses Staff” a publicat imagini video cu atacul de la stația de autobuz din Ierusalim preluate de la camerele stradale de securitate. Și mesajul: „De mult timp avem control asupra tuturor activităților tale, pas cu pas și moment de moment”.

• Din noiembrie, Philipp Wolff este noul vicepreședinte al Serviciul Federal de Informații (BND) din Germania, astfel că, spun unii, serviciul german de informații externe „și-a plasat fostul său reprezentant în Franța în fruntea administrației sale, în timp ce relațiile de la Paris și Berlin trec printr-o perioadă rece”.

A venit sfârșitul de an și pentru serviciile secrete. Dar mai au ceva treabă cele din ...

AUSTRIA:

FM4, post de radio național austriac operat de ORF, a analizat fotografiile de înaltă rezoluție ale antenelor de pe acoperișul ambasadei Rusiei la ONU, sediul din Viena. Concluzia analizei este că majoritatea modulelor receptor pentru cele mai puternice antene provin de la compania canadiană Norsat, o companie contractuală a NATO și a Pentagonului.

La Viena a fost reținut un cetățean grec de origine rusă, suspectat de mulți ani de spionaj pentru informațiile militare rusești. Suspectul este fiul unui fost ofițer al Direcției Principale a Statul Major al Forțelor Armate Ruse (ex-GRU), care a lucrat ca diplomat în Germania și Austria.

MAREA BRITANIE:

Foști spioni afgani, pregătiți în Marea Britanie, sunt recrutați de Rusia pentru războiul din Ucraina.

Oficialii britanici nu au permis Chinei să construiască o „super-ambasadă” pe locul Royal Mint, clădire istorică din estul Londrei.

Este acordat firmei americane de tehnologie Palantir un contract de 75 de milioane de lire sterline pentru a sprijini capacitățile armatei britanice de culegere de informații

Comisia parlamentară de informații și securitate este îngrijorată cu privire la prezența în creștere a „spionilor” britanici în mass-media, un raport al acesteia făcând referire la interviurile din ziare ale șefilor MI5 și GCHQ și la contul de Twitter al șefului MI6, Richard Moore, care postează „mult mai mult decât orice alt șef din trecut sau prezent al unei agenții.”

Când nu a fost pe Twitter, Richard Moore a fost la Erevan, unde s-a întâlnit cu premierul armean Nikol Pashinyan.

FRANȚA:

Benoît Collombat, reporter de investigație pentru postul public francez Radio France, Jacques Monin, șef de investigații la Radio France, și Geoffrey Livolsi, reporter la site-ul de știri de investigație Disclose, au fost chemați la audieri de către Direcția Generală pentru Securitate Internă din Franța.

Criptarea post-cuantică începe să fie folosită: președintele Franței a anunțat pe Twitter trimiterea, către ambasada Franței de la Washington, a primei telegrame diplomatice criptată astfel.

ChapsVision a câștigat prima fază în construirea viitoarei platforme Big Data a Direcției Generale pentru Securitate Internă din Franța, serviciul secret fiind preocupat de înlocuirea Platformei Gotham a companiei Palantir. Cea care tocmai a câștigat un contract pentru serviciile secrete britanice.

GRECIA:

Potrivit publicației  elene Documento, conducerea forțelor armate și alți oficiali ar fi fost sub supravegherea Serviciului Național de Informații (EYP). Persoana-cheie în scandalul interceptărilor telefonice este fosta șefă a Direcției de culegere și analiză a informațiilor și director adjunct pentru terorism și criminalitate organizată al Ministerului Apărării, Evangelia Georgakopoulou.

Parlamentul Greciei a adoptat un proiect de lege care reformează serviciul de informații al țării și interzice vânzarea de programe spion.

NORVEGIA:

Poliția norvegiană a reținut mai mulți cetățeni ruși care dețineau vehicule aeriene fără pilot (UAV), precum și materiale foto și video sensibile ale infrastructurii energetice critice.

ELVEȚIA:

Ziarul elvețian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung a relatat că Serviciul Federal de Informații (FIS) a evaluat, ani de zile, date tehnice cibernetice pentru a descoperi și a îndepărta spionajul străin, fără să obțină aprobare, încălcând astfel prevederile statutare. În prezent, serviciul de informații este în curs de reorganizare.

LETONIA:

Serviciul de Securitate a Statului (VDD) a investigat canalul de televiziune „TV Rain”, „care a ridicat suspiciuni cu privire la asistența oferită soldaților forțelor de ocupație ruse.”

BULGARIA:

Procuratura din Sofia a dispus ca agenția de informații să demareze investigații cu privire la activitățile unei presupuse organizații paramilitare pro-ruse. BNO Shipka și BND Shipka, două ONG-uri înregistrate în Bulgaria, sunt în centrul atenției autorităților din cauza legăturilor cu așa-numita uniune militară, Levski,  devenind mai active în Bulgaria după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.

SERBIA:

Aleksandar Vulin, fostul ministru al Afacerilor Interne al Serbiei, a fost numit director al Agenției Sârbe de Informații de Securitate (BIA).

TURCIA:

44 de persoane au fost reținute ca fiind suspecte că au divulgat informații despre palestinienii din Turcia către Mossad - operațiune comună a poliției din Istanbul și a Organizației Naționale de Informații (MIT).

IRAN:

Patru persoane au fost executate pentru colaborare cu Mossad.

JAPONIA:

O nouă strategie de securitate națională dublează cheltuielile pentru Apărare la 320 de miliarde de dolari, pe fondul amenințărilor din partea Chinei și Coreei de Nord. Planul strategic va face Japonia al treilea cel mai mare cheltuitor militar după SUA și China și reprezintă cea mai mare creștere a cheltuielilor militare ale Japoniei de la al Doilea Război Mondial.

UCRAINA:

La un punct de trecere a frontierei ucraineano-ungare, forțele speciale ucrainene au arestat un presupus agent rus în momentul în care acesta încerca să treacă granița.

Contrainformațiile militare ale Serviciului de Securitate „au demascat doi agenți ai Direcției Principale a Statului Major al Federației Ruse (GRU), ca urmare a unei operațiuni speciale la Odesa”.

Utilizatorii sistemului militar DELTA din Ucraina sunt vizați de malware. Un cont de e-mail compromis al Ministerului Apărării ucrainean a trimis e-mailuri de phishing și mesaje instantanee către utilizatorii programului „DELTA” pentru a infecta sistemele cu malware care fură informații.

Șoferii ucraineni pot fi spioni involuntari pentru Rusia, prin utilizarea aplicațiilor de navigație rusești, precum 2-GIS, Yandex Maps și Navigator care, în pofida interdicțiilor ample, încă pot fi instalate și utilizate folosind un VPN.

RUSIA:

Serviciul rus de Informații Externe (SVR) a emis un comunicat în care afirmă că „liderii polonezi își propun să acționeze proactiv și persistent de teamă că partenerii de rang înalt NATO vor încerca să negocieze cu Moscova în următoarele luni, sfidând interesele nu numai ucrainene, ci și poloneze”.

Tot SVR a anunțat publicarea primului număr al revistei „РАЗВЕДЧИК” (Agent Secret), creată la inițiativa Consiliului Veteranilor Serviciului de Informații.

Expertul militar Alexander Artamonov a declarat că „serviciul de spionaj britanic MI6 a participat la pregătirea atacurilor teroriste asupra gazoductelor Nord Stream și a fost implicat în subminarea podului din Crimeea”.

Cel mai mare serviciu online din Rusia pentru solicitanții de locuri de muncă, HeadHunter, a fost adăugat la registrul organizațiilor care sunt obligate să furnizeze informații către serviciul intern de securitate, FSB. Iar taxiurile, printr-o lege care va intra în vigoare la 1 septembrie 2023, vor fi obligate să ofere FSB acces la sistemele informatice și bazele de date utilizate pentru a primi, stoca, procesa și transmite comenzile.

Moscova încearcă să-l „recupereze” pe fostul președinte al producătorului ucrainean de motoare de avioane, Motor Sich, după arestarea acestuia de către SBU pentru presupuse legături cu statul rus.

FSB a reținut un specialist în geodezie suspectat de „înaltă trădare” - Valery Kachin era cercetător în rezervația naturală Bastak din Birobidzhan, situat în partea estică a Federației Ruse, reședința Regiunii Autonome Evreiești.

Generalul Eduard Chernovoltsev, fostul șef al serviciului de știință și tehnologie NTS al FSB, a fost trimis la pensie. Cernovoltsev a supravegheat activitatea Institutului de Științe Legale FSB (FSB NII-2), care a dezvoltat substanțele folosite pentru a-i otrăvi pe liderii Opoziției Alexey Navalny și Vladimir Kara-Murza, precum și pe scriitorul rus Dmitri Bykov.

SUA:

Jucătoarea americană de baschet, Brittney Griner, care a fost condamnată în Rusia pentru contrabandă de droguri, a făcut obiectul unui schimb cu traficantul de arme Viktor Bout, condamnat în Statele Unite.

John Kirchhofer, șeful de personal al Agenției de Informații pentru Apărare  a SUA, a declarat că se intenționează să fie mutate mai multe resurse ale agenției -  personal, comunicații și tehnologia informației - în Pacific. Armata, Marina și Forțele Aeriene adoptă o abordare similară.

Trust Lab și In-Q-Tel – o firmă de capital de risc însărcinată cu securizarea tehnologiei „pentru cele mai spinoase provocări ale CIA” – vor lucra la „un proiect pe termen lung. care va ajuta la identificarea conținutului și a actorilor dăunători pentru a proteja internetul.”

Potrivit Fox News, FBI și-a propus să investigheze nici mai mult nici mai puțin decât Forțele de Apărare Israeliene. Iar „Twitter Files” partea a 9-a arată că FBI a acționat „ca un portar” pentru gigantul rețelelor sociale către alte agenții guvernamentale, inclusiv CIA, Departamentul de Stat și Pentagon, „doorman” la un vast program de supraveghere și cenzură a rețelelor sociale, care cuprinde agenții din guvernul federal.

O bază de date care conținea informațiile de contact ale peste 80.000 de membri ai InfraGard a fost scoasă la vânzare pe un forum de hacking. InfraGard este o organizație non-profit care facilitează schimbul de date între companii, instituții academice, agenții de aplicare a legii, un program coordonat de FBI.

Cinci ruși și doi americani au fost acuzați de conspirație în desfășurarea unei scheme globale de achiziții publice și de spălare a banilor în numele Rusiei. Printre cei acuzați se află și o persoană suspectată a fi ofițer al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Vadim Konoshchenok a fost arestat în Estonia pe 6 decembrie 2022 și va fi supus procedurilor de extrădare în Statele Unite.

Iar nouă ne-a dat de gândit, în această perioadă:

Jurnaliștii Daria Aslamova din Rusia, reținută în Kosovo, Robert Valdec, din Croația, despre care unii au spus că ar fi angajat al serviciilor franceze de intelligence, Alexander Kovalenko din Ucraina, implicat activ în contracararea agresiunii ruse împotriva țării sale.

Aducerea în discuție a elementului „nuclear”, de care aproape că uitasem după ce s-a încheiat războiul rece.

Un material Reuters despre Pushwoosh, companie cu sediul în orașul siberian Novosibirsk. Mii de aplicații pentru smartphone-uri din magazinele online Apple și Google conțin un cod de computer dezvoltat de compania de tehnologie Pushwoosh.

Editorul foto Lensa, care a devenit, la sfârșitul lunii noiembrie, una dintre cele mai descărcate aplicații iOS. Aplicația, deși utilizează tehnologii occidentale, este, în întregime, un proiect rusesc, cu fondatori, investitori și dezvoltatori ruși.

distribuie articolul