Sursa: Tumisu from Pixabay

Anul 2022 văzut de Frumentarius (I)

Asculta știrea în format audio

Un an și un război

Unul pe care îl anticipa din luna ianuarie, nu foarte convins, șeful Serviciului de Informații Externe al Germaniei (BND). Bruno Kahl ne spunea atunci că Rusia este pregătită să atace Ucraina, dar nu a decis dacă va face acest lucru. Tot atunci și-a exprimat îndoielile cu privire la viabilitatea unei alianțe de durată între Rusia și China, considerând că interesele celor două țări sunt prea diferite. Părerea lui.

Probabil fiind de altă părere, un grup de șapte senatori americani, dar și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-au întâlnit, în ianuarie, cu președintele ucrainean în capitala Kiev, pe fondul amenințării cu o potențială invazie a țării. Potrivit surselor CNN, la Kiev s-a aflat și directorul CIA, William Burns.

Antony J. Blinken - photo by www.president.gov.ua

Între timp agenția rusă de presă TASS anunță că Miliția Republicii Populare Lugansk înregistrează în mod regulat zboruri ale avioanelor spion din SUA și Marea Britanie peste teritoriul ucrainean, iar activitatea dronelor aparținând forțelor armate ale Ucrainei a scăzut semnificativ.

Microsoft Threat Intelligence Center (MSTIC) a identificat dovezi ale unei operațiuni malware distructive care viza mai multe organizații din Ucraina. Descoperirea malware-ului a coincis cu atacul cibernetic care a afectat site-urile agențiilor guvernamentale ucrainene în noaptea de 13 spre 14 ianuarie.

Cam tot pe atunci, EUobserver și Dossier Center, un ONG cu sediul la Londra, coordonat de disidentul rus Mihail Hodorkosky, fac publice identitățile a opt oficiali ruși pe care, în octombrie, președintele NATO, Jens Stoltenberg, doar i-a anunțat ca fiind expulzați pe motiv că sunt „ofițeri de informații nedeclarați” care desfășoară „activități care nu sunt conforme cu acreditarea lor”.

Se pregătește luna februarie

Până atunci constatăm că NSO nu se simte prea bine. Și cam așa o să o țină tot anul. Adăugată pe lista neagră a Departamentului de Comerț al SUA în noiembrie 2021, firma israeliană de securitate cibernetică NSO Group se pare că se confruntă cu dificultăți financiare din ce în ce mai mari. Suntem în plin „Proiect Pegasus”,  inițiat de către 17 organizații media, printre care The Guardian, care investighează grupul NSO și spyware-ul Pegasus. CEO-ul și co-fondatorul NSO Group, Shalev Hulio, respinge criticile la adresa companiei sale și neagă faptul că Pegasus a fost utilizat pentru a sparge telefonul unor politicieni, unul dintre aceștia … Emmanuel Macron. Dar Asher Levi, președintele NSO Group, demisionează. De altfel, nu va trece mult până când și Shalev Hulio își va prezenta demisia. Se va întâmpla în luna august. Până și deputații israelieni au dubii și cer înființarea unei comisii de anchetă în urma rapoartelor potrivit cărora poliția israeliană a folosit Pegasus, software-ul de hacking de telefoane mobile al NSO Grup asupra cetățenilor.

Aflăm că și India a cumpărat programul cu pricina care, împreună cu un sistem de rachete, a fost „centrul” unei tranzacții de 2 miliarde de dolari. Iar, în Polonia, presa a aflat că programul Pegasus a fost achiziționat, ilegal, de către Biroul Central Anticorupție cu bani din Fondul pentru Justiție. De asemenea, scandalul generat de presupusa utilizare, în trecut, a programului de supraveghere Pegasus, de către partidul de guvernământ al Poloniei împotriva unui parlamentar din Opoziție, ridică întrebări cu privire la legitimitatea alegerilor parlamentare din 2019 din țară.

Și ca să pună paie pe foc, o investigație a New York Times a dezvăluit beneficiile diplomatice ale Israelului din vânzările programului Pegasus. De exemplu: obținerea sprijinului națiunilor arabe împotriva Iranului.

Dacă în Cehia este doar semnalat riscul crescut de atacuri cibernetice și spionaj din cauza crizei ucrainene, alții au probleme serioase … Comitetul Internațional al Crucii Roșii a anunțat cel mai mare atac informatic din istoria organizației. Hackerii au pătruns în serverele lor și au accesat date confidențiale ale peste 515.000 de persoane vulnerabile.

Iar cercetătorul de securitate cibernetică, William Thomas, membru al grupului Curated Intelligence, a descoperit o campanie de spionaj cibernetic la scară largă, activă din 2019, care a vizat peste cincisprezece entități din întreaga lume: Schneider Electric, Honeywell, Huawei, HiSilicon, Telekom România, Universitatea din Wisconsin, Universitatea de Stat din California, Universitatea de Stat din Utah, Hidrocentrala Kardzhali (Bulgaria), CEZ Electro (Bulgaria), Consiliul pentru resursele aeriene din California, Institutul de Cercetare Silvică din Taiwan, Sorema Italia.

În ianuarie avem și ceva … „zvonuri”:

• Ziarul Al-Akhbar, cotidian în limba arabă publicat în Beirut, susține că peste 15 rețele de spionaj israeliene cu peste 35 de membri au fost destructurate de forțele de securitate din Liban. Nicio sursă oficială și nicio altă sursă media nu a confirmat.

• Potrivit Associated Press, avocații unui ofițer militar venezuelean, care a încercat să-l înlăture pe președintele Nicolás Maduro, în 2020, cu ajutorul Silvercorp USA, susțin că activitățile acestuia erau cunoscute de înalți oficiali ai CIA și de către guvernul american.

• În rețelele sociale se vehiculează ideea unor posibile probleme apărute la Almaty, în Kazahstan, unde se află un laborator biologic militar.

• Lilith Wittmann, expert în securitate și activist din Berlin, susține că a descoperit cum presupusul Serviciu Federal de Telecomunicații al Germaniei este de fapt o „autoritate de camuflaj” pentru o agenție secretă de informații. Potrivit unei descrieri, ulterior eliminată de pe site-ul Oficiului Federal de Administrație, în ianuarie 2022, autoritatea respectivă ar îndeplini un rol de mediere în domeniul telecomunicațiilor pentru a eficientiza procesele și pentru a economisi costuri.

Dar și multe certitudini:

• „B”, comandantul diviziei Mossad responsabilă cu operațiunile speciale, este al patrulea oficial înalt al agenției israeliene, care demisionează de când David Barnea a preluat conducerea serviciului. Au mai plecat șefii diviziilor de tehnologie, antitero și „Tzomet”, structură responsabilă cu localizarea, recrutarea și gestionarea agenților străini.

• Șeful Serviciului de Informații al Forțelor Armate (FE) din Danemarca, Lars Findsen, a fost arestat preventiv pentru implicare într-un caz de scurgere de informații „înalt clasificate”. Mai târziu, în octombrie, Lars Findsen, suspendat și inculpat, va publica o carte în mijlocul campaniei electorale. Cartea va stârni agitație la Copenhaga, în special din cauza afirmațiilor la adresa înaltului oficial al premierului, Barbara Bertelsen.

• Onet.pl, unul dintre cele mai mari portaluri web poloneze, relatează cum baza de resurse a armatei poloneze – „de la șuruburi și notebook-uri, la rachete antitanc, software specializat și luptători F-16” – a fost divulgată pe internet la data de 9 ianuarie. Potrivit unui specialist în securitate cibernetică, baza de date a fost descărcată de utilizatori din mai multe țări, inclusiv Rusia și China.

• Un tribunal iranian l-a condamnat pe cetățeanul francez, Benjamin Briere, pentru spionaj, la opt ani și opt luni de închisoare.

• Guvernul Marii Britanii invocă o clauză rar utilizată, „breach of confidence” de „încălcare a încrederii”, în cazul încercării de a împiedica BBC să publice un material care ar putea dezvălui identitatea unui ofițer de informații britanic care lucrează în străinătate. Și tot în Marea Britanie, MI5 a emis un avertisment neobișnuit, potrivit căruia un agent chinez, Christine Ching Kui Lee, s-a infiltrat în Parlament pentru a influența politica Regatului Unit.

• Trei oficiali de securitate au fost găsiți morți la 9 ianuarie, în Kazahstan.

• Agenția de securitate internă a Suediei (Säpo) anchetează prezența dronelor care au survolat centralele nucleare Forsmark, la nord de Stockholm, Oscarshamn în sud-est și Ringhals.

• Senatorii americani, deopotrivă democrați și republicani, critică opiniile „neconcludente” ale unui raport interimar al CIA privind Sindromul Havana, care a ajuns la concluzia, provizorie, că diplomații americani afectați de Sindromul Havana nu au fost vizați de o putere străină într-o campanie globală. Asta în timp ce funcționari americani de la misiunile diplomatice ale SUA din Geneva și Paris prezintă simptome similare „incidentului anormal de sănătate”.

• Atleții americani participanți la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, care au început la 4 februarie, au fost sfătuiți să folosească telefoane de unică folosință sau cartele pre paid în loc de dispozitivele lor personale pe durata petrecută în China. SUA se alătură Marii Britanii, Canadei, Belgiei și Țărilor de Jos în adoptarea măsurilor de precauție împotriva monitorizării prin tehnologie.

Și a venit și februarie, nu numai cu Jocuri Olimpice

Războiul se apropia.

Oficialii guvernului Statelor Unite au susținut că există o unitate de spionaj puțin cunoscută, pe care experții au descris-o drept o „a treia agenție de spionaj” misterioasă, în interiorul sistemului de intelligence rusesc. Unitatea – Serviciul Cinci al FSB - s-ar afla în spatele unei „liste de ucidere/captură” pe care Moscova ar intenționa să o folosească în Ucraina. În pofida negărilor Rusiei, oficialii americani au susținut că scopul listei este de a minimiza rezistența populară a ucrainenilor față de o armată rusă invadatoare și de a destabiliza guvernul de la Kiev, astfel încât un guvern pro-rus să îl poată înlocui în cele din urmă.

De asemenea, serviciile de informații americane au sugerat că hackeri rusi, sponsorizați de stat, s-au infiltrat pe scară largă în rețelele militare, energetice și de computere critice ucrainene, potrivit Washington Post. Motivația hack-ului ar fi colectarea informațiilor de pe rețele, astfel încât forțele ruse să aibă capacitatea de a perturba sistemele Ucrainei.

Aceleași servicii, însă, au fost criticate de către președintele Cehiei. Milos Zeman a afirmat că a primit un mesaj secret despre presupusele pregătiri pentru o invazie rusă a Ucrainei. Mesajul ar fi venit de la CIA. Și era de părere că acele afirmații indică un alt fiasco al agențiilor de informații americane, cel de-al treilea „după războiul din Irak, unde nu au fost găsite arme de distrugere în masă, și Afganistan, unde au susținut că talibanii nu ar lua niciodată Kabulul”.

Și totuși, invazia s-a produs. Pe 24 februarie

Cu trei zile înainte, însă, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Naryshkin, a acuzat SUA de propagandă de război. Acuzațiile occidentale potrivit cărora Rusia intenționează să atace Ucraina sunt propagandă de război, pregătită în Departamentul de Stat al SUA. Potrivit Reuters, Naryshkin i-a spus președintelui Vladimir Putin că aceste acuzații au fost menite să provoace Ucraina să întreprindă acțiuni militare. Același Naryshkin va declara la televiziunea Rossiya 24 că „operațiunea militară specială” rusă va restabili pacea în Ucraina într-o perioadă scurtă de timp și va preveni un conflict militar în Europa.

Sergei Naryshkin - photo by duma.gov.ru

Un alt șef de serviciu secret pare că a fost luat pe nepregătite. Cel care avea dubii cu o lună în urmă, Bruno Kahl de la BND Germania, se afla în Ucraina când Rusia a invadat și a trebuit să fie adus acasă de către forțele speciale, într-o călătorie care a durat două zile, dat fiind că spațiul aerian al țării a fost închis.

La 4 zile după declanșarea conflictului, Statele Unite au dispus expulzarea a 12 diplomați din Misiunea Rusiei la Națiunile Unite pentru implicarea în „activități de spionaj” dăunătoare securității naționale a SUA. Era primul demers de acest fel dintr-un lung șir care a urmat.

În aceeași zi, Reuters a anunțat că, pe fondul unei campanii cibernetice mai ample, condusă de grupul de hacking Anonymous, care a vizat site-urile guvernului rus, agenția de știri TASS pare să fi fost piratată, site-ul său web afișând un mesaj anti-război și îndemnând la încetarea invaziei Ucrainei.

Celălalt război, cel cibernetic, era, deja, prezent

Echipa Ucrainei de Răspuns în Situații de Urgență Informatică (CERT-UA) a avertizat cu privire la hackerii sponsorizați de stat din Belarus care vizau personalul său militar și persoanele din cercul acestora, ca parte a unei campanii de phishing, organizată pe fondul invaziei. De altfel, la 23 februarie, site-urile web ale guvernului ucrainean, al ministerului de Externe și al serviciului de securitate  au fost oprite, fiind considerat începutul unui alt atac DDoS.

În SUA, FBI și Agenția de Securitate Cibernetică și Infrastructură din SUA au emis un aviz de securitate cibernetică comun îndemnând firmele americane de infrastructură critică să-și consolideze apărarea și să-și sporească vigilența în urma atacurilor cibernetice care distrug datele din Ucraina înainte de un atac rusesc pe scară largă asupra țării. Și Communications Security Establishment (CSE), agenție canadiană de intelligence, a solicitat o apărare cibernetică intensificată.

Autoritățile poloneze au anunțat că site-ul pentru sistemul național de compensare a plăților din țară și rețeaua de e-mail a guvernului au suferit un număr crescut de atacuri cibernetice. Oficialii nu au atribuit sursa atacurilor, dar au specificat că ele vin pe fondul invaziei ruse a Ucrainei.

În vâltoarea evenimentelor a trecut aproape neobservat că:

• Departamentul american de Justiție a renunțat la o măsură a Administrației Trump, care avea ca scop să contracareze spionajul economic al Beijingului, un demers considerat nedrept, dată fiind discriminarea profesorilor chinezi din colegiile americane pe baza etniei lor. Decizia de a abandona „Inițiativa China”, o modalitate de a contracara ceea ce oficialii au declarat că sunt eforturi agresive ale Chinei de a fura proprietatea intelectuală americană și de a spiona industria și cercetarea americană, a fost anunțată la 23 februarie.

• Fostul șef al MI6, Alex Younger, a devenit partener de afaceri, în firma elvețiană Vega Cyber Associates, cu fostul președinte al Crédit Suisse, Urs Rohner. Cel care, părăsind Credit Suisse în 2021, „a lăsat în urma lui o bancă în genunchi și a devenit un exemplu flagrant de incompetență și lăcomie în sectorul financiar, atrăgând critici din partea comunității bancare elvețiene, altfel discrete și rezervate”.

• Departamentul de Securitate al Parlamentului britanic, responsabil pentru securitatea fizică și a personalului în ambele Camere ale Parlamentului, a dobândit un Serviciu de Informații de Securitate și Analiză a Riscurilor (SIRAS). SIRAS a fost înființat după ce MI5 a avertizat despre presupusul agent chinez, Christine Lee.

• Sindromul Havana își face de cap în jurul Casei Albe și ignoră evaluarea CIA sau evaluarea CIA ignoră sindromul. Nu se știe. Dar CBS a realizat un material în care foști oficiali americani de securitate națională la nivel înalt relatează că au fost afectați de o boală inexplicabilă, în zona Casei Albe, simptomele fiind similare celor care caracterizează Sindromul Havana.

• Avigdor Yitzhaki, președintele Mifal HaPayis, loteria națională din Israel, a făcut presiuni asupra directorilor de la postul de televiziune israelian Channel 13 pentru a împiedica difuzarea unei investigații jurnalistice care promitea să dezvăluie presupusele legături romantice ale fostului director Mossad, Yossi Cohen.

• O delegație de înalți oficiali israelieni, inclusiv șeful Mossad, a fost în Turcia. Călătoria a avut … obiective specifice, inclusiv consolidarea relațiilor dintre agențiile de informații și pregătirea, în aceeași lună, a vizitei președintelui israelian la Istanbul.

• Premierul italian, Mario Draghi, a semnat un decret prin care se limitează drepturile foștilor șefi de informații de a ocupa posturi în sectorul privat. Noua reglementare prevede că șefii serviciilor de informații nu pot prelua posturi în entități străine, publice sau private în cei trei ani de la plecarea lor din funcțiile publice.

• Un site francez a ridicat suspiciuni în legătură cu biolaboratoare aflate în Ucraina. Potrivit 1scandal.com, operațiunea militară rusă în Ucraina a coincis cu punerea în funcțiune, planificată, a unor biolaboratoare militare americane la Kiev și Odesa.

În martie, nimeni nu mai credea că finalul războiului e aproape

Continuă expulzările masive de diplomați ruși din Olanda, Belgia, Irlanda, Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Bulgaria. Motivul: spionaj în favoarea Rusiei.

Rusia începe să expulzeze, la rândul ei, diplomați.

În contextul războiului din Ucraina, devenea vizibilă o altfel de descurajare, alta decât cea nucleară, cu care eram familiarizați din timpul războiului rece: aceea care provine din zona serviciilor de informații.

Politica Administrației Biden de „downgrade and share”, valul fără precedent de expulzări diplomatice și „listele” publicate de către serviciile secrete ucrainene ar putea fi considerate elemente ale ceea ce, de acum înainte, probabil vom mai întâlni: intel deterrence, descurajarea intelligence. De asemenea, William Burns, directorul CIA, susține că metoda de declasificare a informațiilor folosită în perioada premergătoare războiului din Ucraina ar putea fi utilizată din nou, în viitor.

De pildă, Agenția de Informații pentru Apărare din Ucraina a publicat o listă cu 620 de persoane. Conform serviciului ucrainean de informații, aceste persoane ar fi „ofițeri FSB implicați în activitățile criminale ale țării agresoare în Europa”.

Iar FBI „profită”. Are o nouă strategie de recrutare. Ea este concepută pentru a valorifica orice nemulțumire în cadrul serviciilor diplomatice sau de informații rusești ori în rândul emigranților ruși din America.

Acțiunile cibernetice continuă

Capacitatea furnizorului de servicii de internet folosit de armata ucraineană, Ukrtelecom PJSC, a fost compromisă de atacuri cibernetic, unele dintre cele mai dăunătoare de la începutul invaziei ruse a Ucrainei.

Serviciul finlandez de securitate și informații (Supo) afirmă că atacurile cibernetice rusești și spionajul reprezintă o amenințare tot mai mare pentru securitatea națională finlandeză, iar Rusia ar putea încerca să influențeze dezbaterea publică și politică din această ţară asupra potențialei aderări la NATO.

Până și unele site-uri web guvernamentale israeliene au fost victimele unui atac cibernetic de tip DDos și au fost indisponibile timp de o oră. Direcția Națională Cibernetică a declarat stare de urgență în urma incidentului. Cine este autorul? Nu se știe.

Grupul de hackeri Anonymous a vizat, din nou, site-uri ale guvernului Rusiei, în timp ce hackerii iranieni au publicat, pe un canal anonim Telegram, fotografii personale și documente aparținând directorului Mossad, David Barnea.

Cercetătorii ESET au detectat programul malware numit „CaddyWiper”, pe care operatorii ruși îl foloseau împotriva țintelor ucrainene pentru a șterge datele utilizatorilor. Iar cei de la Google TAG au observat o creștere a activităților de spionaj și phishing realizate de FancyBear/APT28 și Ghostwriter/UNC1151 împotriva site-urilor ucrainene.

Conflictul are și o altă față. Una în care este implicat jurnalismul și, uneori, această față nu este prea plăcută

O anchetă jurnalistică a site-ului francez Disclose, arată că Franța ar fi livrat Rusiei echipamente militare de ultimă generație între 2015 și 2020, în pofida embargoului de după 2014. Acestea s-ar regăsi pe câmpul de luptă din Ucraina. Președintele Emmanuel Macron, confruntat cu impactul dezvăluirilor, a fost chemat să vorbească public pe 15 martie.

Centrul de jurnalism de investigație din Ungaria, Direkt36, a publicat un material amplu potrivit căruia atacatori informatici au spart rețeaua de calculatoare a Ministerului ungar de Externe, au accesat corespondența internă, inclusiv rețeaua protejată prin care se transmit informații clasificate. Cine sunt autorii? „Hackerii lui Putin”, grupuri de hackeri din Serviciul Federal de Securitate, FSB, și serviciul rus de intelligence militar, GRU.

Agenția de știri Voice of America a eliminat de pe site-ul propriu conținutul provenind de la jurnalistul Pablo Gonzalez, arestat sub suspiciunea că ar fi un spion al Rusiei.

Jurnalista Farida Rustamova, Ex-BBC Russian, Meduza, RBC, TV Rain, a avut acces la propunerile scrise pe care negociatorii ucraineni le-au transmis omologilor ruși la Istanbul, la 29 martie, și le-a făcut cunoscute.

Un material Yahoo News și-a propus să arate că, din 2015, CIA antrenează personalul forțelor de operațiuni speciale ucrainene. Un program secret, inițiat la scurt timp după ce Rusia a invadat estul Ucrainei în 2014, și care îi ajută acum pe ucraineni să contracareze progresele militare rusești.

Iar presa chineză descrie nici mai mult nici mai puțin decât un instrument de atac cibernetic al NSA. Ce face „Quantum attack”? Poate monitoriza și deturna conturile de rețele sociale ale utilizatorilor, e-mailurile și informațiile din comunicări, date obținute din camere video și microfoane.

Doar că războiul este și despre pierderea de vieți. Mai ales despre asta

Denis Kireev, unul dintre reprezentanții Ucrainei la prima întâlnire de negocieri cu Rusia, a fost împușcat, iar crima este atribuită ... ofițerilor Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

Fostul adjunct al Direcției principale a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Kiev și regiunea Kiev, Dmytro Demyanenko, a fost ucis la un punct de control din districtul Darnytskyi. Iar Agenția ucraineană de informații a Apărării (GUR) a anunțat că general-maior Vitali Gerasimov, șef de stat major și prim-adjunct al comandantului Armatei 41 a Districtului Militar Central al Rusiei, a fost ucis în timpul luptei de lângă Harkov.

Rusia confirmă moartea unui ofițer din cadrul agenției ruse de informații militare în Ucraina: Alexey Glushchak.

În schimb, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, ba este dispărut, ba reapare. Ba chiar ar fi murit. Doar că, la 26 martie, a fost prezent la o reuniune a oficialilor din Apărare dedicată achizițiilor militare.

Spionii își văd de-ale lor. Elena Branson, cetățean american, este acuzată de spionaj în favoarea Rusiei. Autoritățile din Statele Unite au pus sub acuzare cinci membri ai unui presupus grup de spioni pentru Ministerul chinez pentru Securitate pentru operațiuni de sabotaj, mită, hărțuire, intimidare la adresa dizidenților expatriați care trăiesc în SUA. Mass media iraniană anunță că a fost destructurată o rețea de spionaj israeliană în provincia Azerbaidjanul de Vest, din nord-vestul Iranului. Un fotograf norvegian, Knut Bry, în vârstă de 75 de ani, a fost arestat pe insula greacă Lesbos sub acuzație de spionaj.

Unii au noroc: Iranul a eliberat doi cetățeni britanici, de origine iraniană, arestați pentru implicare în activități de spionaj - Nazanin Zaghari-Ratcliffe și Anousheh Ashouri.

Ce s-a mai întâmplat în martie:

• A fost semnalată prezența liderului cecen, Ramzan Kadyrov, și a „kadyroviților” în Ucraina. Și asta ar fi însemnat inițierea unei operațiuni speciale. Posibil.

• La doar două săptămâni după ce Departamentul de Justiție a încheiat Inițiativa China, care avea ca scop să contracareze spionajul economic al Beijingului, comunitatea de informații din SUA a avertizat Congresul că eforturile de spionaj ale Chinei reprezintă o amenințare majoră pentru America.

• BBC a realizat un material care analizează accesibilitatea imaginilor comerciale prin satelit pentru analiștii Open-Source Intelligence (OSINT) și cum utilizarea lor a schimbat modul în care este perceput războiul.

• Miniștrii europeni ai Apărării și de Externe au adoptat „Busola strategică”, document conform căruia Uniunea Europeană va dezvolta o forță de reacție rapidă de până la 5000 de militari.

• William Burns, șeful CIA, este neobosit. Își continuă deplasările, iar, la 21 martie, se întâlnește cu președintele Poloniei.

• Balkan Investigative Reporting Network are suspiciuni. Despre unele dintre echipamentele achiziționate de către Compania Energetică din Serbia. Cum că acestea s-ar potrivi mai bine pentru activități specifice serviciilor secrete: software-uri pentru colectarea și analiza datelor personale, parolele din rețelele sociale, decodarea datelor.

• Se pare că atât Ucraina, cât și Estonia, se numără printre fanii spyware-ul Pegasus al NSO Group. Numai că Israelul a respins, în ultimii ani, cererile din partea ambelor țări interesate în piratarea numerelor de telefon mobil din Rusia.

• Poate luând exemplul lui Mario Draghi în Italia, în SUA este adoptată o nouă legislație prin care foștilor oficiali ai serviciilor de informații americane li se interzice să-și ofere serviciile guvernelor străine, timp de 30 de luni după pensionare.

Și intrăm în aprilie

„Descurajarea intelligence” este tot mai utilizată.

Serviciul de informații al Ucrainei a lansat un set de date – nume, zile de naștere, numere de pașapoarte și funcții - presupuse ca fiind ale personalului rus care a activat în Bucha, locul mai multor potențiale crime de război.

Serviciul rus de securitate iese public și declară că a dejucat un presupus complot de asasinat împotriva unor personalități ale televiziunii de stat. FSB a emis o declarație potrivit căreia a arestat un grup de „neonaziști” pe care Serviciul de Securitate al Ucrainei i-ar fi angajat pentru a comite crimele. Iar pe internet au apărut imagini cu arestările și confesiunile suspecților ... numai că utilizatorii rețelelor de socializare au descoperit elemente ale jocului video „The Sims 3” în videoclipul difuzat pe internet de către FSB.

Pe tabla de joc își face apariția un nou element: amenințarea nucleară. Eșecurile militare și „disperarea potențială” l-ar putea determina pe președintele rus Vladimir Putin să folosească arme nucleare „tactice” sau „cu randament redus” împotriva Ucrainei, a avertizat directorul CIA, William Burns, în timpul unui discurs la Georgia Tech.

William Burns - photo by UNHCR - Jean-Marc Ferre

Aprilie este o lună plină de dezvăluiri:

• Potrivit site-urilor respekt.cz și deník.cz, diplomatul ceh Tomáš Hart, care a fost expulzat din Rusia, a fost contactat de serviciul secret rus cu o ofertă de cooperare.

• Site-ul serviciului de presă al Ministerului Rusiei pentru Situații de Urgență și Ajutoare în Dezastre a fost spart și au fost publicate „recomandări în cazul unui atac nuclear de represalii din partea țărilor NATO”.

• Materiale obținute de The Intercept și Tech Inquiry oferă detalii despre capacitățile de supraveghere ale firmei Anomaly Six (A6). Pentru a demonstra că tehnologia funcționează, capacitățile A6 au fost folosite pentru a spiona ... Agenția Națională de Securitate și CIA.

• Au fost făcute publice documente controversate ale Defense Intelligence Agency (DIA), care arată că DIA s-a concentrat pe „lucruri exotice”: mantia invizibilă, găuri de vierme traversabile, porți stelare, energie negativă, antigravitație, comunicații cu unde gravitaționale de înaltă frecvență și propunerea unui tunel prin Lună folosind explozii nucleare.

• Au fost dezvăluite 18 apariții de drone chinezești între 2019 și 2021, la obiective militare din Marea Britanie. Unul dintre amplasamentele vizate a fost baza nucleară din Faslane, Scoția, cea mai sensibilă unitate militară din Marea Britanie.

• O agenție de informații australiană a fost implicată în divulgarea proiectului de pact de securitate între China și Insulele Solomon.

• Potrivit Parchetului suedez, o persoană este suspectată că ar fi răspândit informații secrete și sensibile despre treisprezece instalații de Apărare pe un forum de pe internet.

• Un angajat al Forțelor Aeriene ale SUA a făcut publice, tot pe internet, detalii despre avioanele RAF Typhoon. Din greșeală, pentru că ... a lucrat de acasă.

• Oleg Ustenko, un consilier economic al președintelui ucrainean, a descris pentru The Economist activitățile Grupului de urmărire a tancurilor rusești (RTTG).

Nici în aprilie nu se poate fără ...Pegasus. De această dată, au fost vizate de spyware-ul firmei israeliene NSO telefoanele britanicilor din Downing Street, Foreign Office și nu numai. Iar, în Spania, s-au declanșat investigații oficiale privind presupusa spionare de către guvern a personalităților separatiste catalane cu ajutorul deja mult prea popularului software Pegasus.

Amenințările cibernetice sunt tot mai serioase

Oficiul poștal național al Ucrainei a anunțat un atac cibernetic masiv la câteva zile după emiterea unui timbru care amintește răspunsul în limbaj licențios al unui apărător al insulei Șerpilor la cererea Rusiei de a se preda. De la începutul invaziei ruse a Ucrainei, trei companii europene de energie eoliană au suferit atacuri cibernetice, generând temeri că hackerii simpatizanți cu Rusia vizează sectorul care ar putea beneficia de cererea redusă de petrol și gaze rusești. „ZingoStealer” este un nou malware distribuit pe scară largă pe Telegram de către hackerii Haskers Gang. Compania VentureBeat declară că organizațiile din industria chimică au fost vizate de grupul de amenințare persistentă Lazarus, într-o campanie de spionaj numită „Operațiunea Dream Job”. Un grup de hackeri chinezi, care poartă numele de „RedEcho”, a vizat mai multe noduri vitale din sistemul de distribuție a energiei electrice din India.

Atât de serioase încât opt autorități de securitate cibernetică din statele membre ale organizației Five Eye – SUA, Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă - s-au reunit pentru a lansa un aviz comun de securitate cibernetică.

Spionii din aprilie ...

• Curtea Regională Superioară din München a condamnat un cercetător rus care lucrează la Universitatea Bavareză din Augsburg, la programul de rachete spațiale Ariane. Ilnur N. a fost acuzat de spionaj și împărtășirea de informații clasificate cu Moscova.

• AKIpress News Agency, agenție independentă de știri din Republica Kârgâză (Kârgâstan) anunță că un grup de persoane, inclusiv un cetățean străin, a fost arestat în Kazahstan pentru înaltă trădare și spionaj.

• Ofițerii de informații iranieni au arestat trei persoane aparținând unui grup legat de agenția Mossad din Israel. Este ceea ce susține televiziunea de stat iraniană.

Tot în aprilie, în urma unei audieri la Tribunalul de Magistrați din Westminster, instanța a emis un ordin de extrădare în SUA a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, sub acuzația de spionaj.

Ce ne-a inspirat în această perioadă …

Un serviciu secret aparte și liderul său special, Mossad și Yossi Cohen.

Zvonurile despre posibile probleme apărute la un laborator biologic militar din Kazahstan.

Procesarea big data și serviciile de informații. Palantir Technologies în mod deosebit.

NSO Group despre care se vorbește peste tot. Și nu numai ea.

Cei din fruntea serviciilor secrete ale celor două state aflate în confruntare. Intelligence-ul țărilor, oamenii președinților.

Negocierile dintre Ucraina și Rusia și cele două nume de la masa negocierilor care au ajuns în atenția opiniei publice.

Operațiunile „Kaťuša” și „Matrioška”, în urma cărora au fost expulzați trei diplomați ai Ambasadei Rusiei la Bratislava.

O cooperare de ani buni care s-a dovedit rentabilă: CIA și serviciile de informații poloneze.

distribuie articolul